Radio Hit FM

From the blog

De mâine se deschide și pârtia Subteleferic, o pârtie pentru schiorii și snowboarderii cu experiență

Schi în Poiana Brașov – O nouă „Miercurea brașovenilor“, o nouă pârtie deschisă

– De mâine se deschide și pârtia Subteleferic, o pârtie pentru schiorii și snowboarderii cu experiență. Odată cu aceasta, brașovenii și turiștii vor avea cele mai bune condiții de schi pe toate pârtiile din masiv –

„Miercurea brașovenilor“ aduce, în acest sezon, nu doar reduceri cu 50% la tarifele de transport pe cablu pentru cei cu domiciliu în orașul nostru, ci și deschideri de noi pârtii. Ultima pârtie din masivul Postăvarul, Subteleferic, va fi deschisă începând de mâine, oferind schiorilor și snowborderilor cu experiență oportunitatea de a-și practica sportul preferat pe o pârtie omologată de Federația Internațională de Schi.

,,Mulțumită sistemului de producere a zăpezii artificiale și gestionării eficiente a resurselor, anul acesta deschidem toate pârtiile din Poiană, deși nu am avut ninsori abundente în masivul Postăvarul. De mâine, brașovenii și turiștii se vor putea bucura de schi pe o pârtie omologată de Federația Internațională de Schi pentru desfășurarea de competiții internaționale, pârtia Subteleferic. Poiana Brașov rămâne stațiunea montană din România care oferă cele mai bune și variate pârtii, atât pentru cei care vor să învețe să schieze, cât și pentru cei cu experiență”, a declarat primarul George Scripcaru.

Pârtia Subteleferic este o pârtie dificilă, neagră, pe întreaga lungime. Altitudinea la plecare este 1.700 m, iar la sosire 1.050 m, cu o diferență de nivel de 650 de metri. Lungimea pârtiei este de 2.200 m și o lăţime medie de 35 m.

În acest moment se schiază în condiții foarte bune pe toate pârtiile din Poiana Brașov, cu excepția pârtiei Subteleferic, care va fi deschisă mâine.

Stratul de zăpadă bătută de pe pârtie măsoară 50 de cm în cea mai mare parte a domeniului schiabil, ajungând la 60 de cm în partea superioară a masivului.

Astăzi se schiază pe pârtiile: Drumul Roșu; Sulinar, cu ieșire în pârtia Subteleferic – telegondolă; Lupului superior, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri); Kanzel; Doamnei și Ruia, cu ieșire în Drumul Roșu, Lupului inferior. Cei care vor să învețe să schieze sau să se dea cu placa au la dispoziție pârtiile Bradul și Stadion.

Funcționează următoarele sisteme de transport pe cablu: telecabina Capra Neagră, telegondola, telescaunele Ruia și Lupului, teleschiurile Ruia, Bradul, Stadion.

Vă reamintim că cetățenii care au domiciliul în Brașov beneficiază, în fiecare zi de miercuri, de o reducere de 50% la ski-pass-urile de o zi, la cele valabile 4 ore, precum și la cele cu valabilitate de la orele 11.00, 13.00 și 14.00.

Cartelele achiziționate în sezonul 2023 – 2024 și rămase neconsumate la finalul acestuia, atât pentru puncte, cât și pentru cele cu ore sau zile, pot fi utilizate și în acest sezon.

Pentru achiziționarea ski-pass-urilor, există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră). La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.

Pentru recuperarea garanției de 20 lei plătită pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă.

Cei care doresc să își încarce ski-pass-urile o pot face și online, pe platforma www.skibv.ro. Utilizatorii își pot încărca online ski-pass-urile și cu abonamente, nu doar cu puncte, fie cu intervale orare, fie cu ore sau zile. Utilizatorul trebuie să-și creeze un cont, printr-o procedură simplă, care presupune doar introducerea adresei de e-mail. Sistemul generează automat un link de confirmare, trimis pe e-mail, care permite apoi setarea unei parole și înregistrarea în cont. Mai multe detalii, inclusiv un tutorial care prezintă modul de creare a contului și de încărcare a ski-pass-ului, găsiți pe www.skibv.ro.

Și accesarea opțiunilor valabile pentru „Miercurea brașovenilor“ este posibilă online, prin intermediul skibv.ro. Site-ul a implementat un sistem în care utilizatorul care are deja un cont înregistrat trebuie să încarce un selfie în care să apară clar portretul și cartea de identitate, ținută în apropierea feței. Validarea solicitării durează câteva minute, iar ulterior acesteia, în urma unui refresh al browserului, utilizatorul vede pe site mesajul „Cont eligibil pentru Miercurea brașovenilor“. Reducerea de 50% se aplică automat în pagina „Finalizare comandă“, doar pentru produsele incluse în acest program. Mai multe detalii sunt oferite pe site.

Pentru a scăpa de stresul găsirii unui loc de parcare, puteți utiliza cele două linii de transport în comun care fac legătura dintre Brașov și Poiană: linia 20, din Livada Poștei și linia 100, de la gara Brașov, care are stații și la Camera de Comerț și în livada Poștei.

Cei care utilizează autoturismele proprii pot parca în parcarea multietajată din Poiana de jos, iar de acolo beneficiază de transport gratuit pe autobuzele de pe linia 60, în baza tichetului de parcare, pentru toți ocupanții autoturismului.

TARIFE DE ACCES LA TRANSPORTUL PE CABLU ÎN

 POIANA BRASOV

SEZON 2024-2025

TIP CARTELA ADULŢI COPII 6 – 12   ANI
TELECABINE
URCARE SIMPLĂ 40 LEI 25 LEI
URCARE ŞI COBORÂRE 65 LEI 35 LEI
COBORÂRE 40 LEI 25 LEI
TELECABINE, TELEGONDOLĂ, TELESCAUNE ŞI TELESCHIURI
10 puncte 70 LEI 40 LEI
20 puncte 130 LEI 65 LEI
30 puncte 180 LEI 100 LEI
60 puncte 320 LEI 170 LEI
80 puncte 380 LEI 210 LEI
120 puncte 550 LEI 300 LEI
240 puncte 930 LEI 490 LEI
Cartela de sezon personalizata si netransmisibila 5.000 LEI 3.000 LEI
ABONAMENTE
De la ora 1100 175 LEI 105 LEI
De la ora 1300 140 LEI 70 LEI
De la ora 1400 90 LEI 55 LEI
4 ore (de la prima intrare in ziua cumpărării) 165 LEI 100 LEI
1 zi 220 LEI 130 LEI
2 zile 370 LEI 195 LEI
3 zile 510 LEI 265 LEI
4 zile 620 LEI 330 LEI
5 zile 730 LEI 380 LEI
6 zile 830 LEI 445 LEI
10 zile din sezon(consecutive sau nu) 1.550 LEI 890 LEI
20 de ore din sezon (timp minim 1 h ) 720 LEI 390 LEI
1 oră bandă 35 LEI
2 ore bandă 45 LEI
10 puncte bandă 50 LEI
20 puncte bandă 90 LEI
30 puncte bandă 110 LEI
4 ore bandă 65 LEI
6 puncte bandă 35 LEI
1 zi covor rulant 90 LEI
GARANTIE CARTELA 20 LEI 20 LEI

NUMĂR PUNCTE ANULATE PE TIP DE INSTALAȚIE DE TRANSPORT PE CABLU

Sezon 2024 – 2025

INSTALATIE DE TRANSPORT PE CABLU POIANA BRASOV LUNI -DUMINICA  In perioadele 07.12.2024 –31.12.2024 20.01.2025 –20.02.2025     VINERI -DUMINICA In perioadele 03.01.2025 – 05.01.2025 10.01.2025 – 12.01.2025     17.01.2025 – 19.01.2025 21.02.2025 –  23.02.2025 28.02.2025 – 02.03.2025   LUNI – JOI In perioadele 01.01.2025 – 16.01.2025 24.02.2025 – 20.03.2025        LUNI –DUMINICA In perioada 03.03.2025 – 30.03.2025
TELECABINA CAPRA NEAGRĂ  6 PUNCTE 6 PUNCTE 5 PUNCTE 5 PUNCTE
TELEGONDOLA POSTAVARUL 6 PUNCTE 6 PUNCTE 5 PUNCTE 5 PUNCTE
TELECABINA KANZEL 5 PUNCTE 5 PUNCTE 4 PUNCTE 4 PUNCTE
TELESCAUN RUIA 4 PUNCTE 4 PUNCTE 3 PUNCTE 3 PUNCTE
TELESCAUN LUPULUI 3 PUNCTE 3 PUNCTE 2 PUNCTE 2 PUNCTE
TELESCHI  BRADUL 2 PUNCTE 2 PUNCTE 2 PUNCTE 2 PUNCTE
TELESCHI RUIA 2 PUNCTE 2 PUNCTE 2 PUNCTE 2 PUNCTE
TELESCHI SUBTELEFERIC 2 PUNCTE 2 PUNCTE 2 PUNCTE 2 PUNCTE
TELESCHI STADION 1 PUNCT 1 PUNCT 1 PUNCT 1 PUNCT

Recomandări Serviciul Salvamont

  • Purtați întotdeauna echipament adecvat care să vă protejeze de precipitații, vânt și care să vă ofere confortul termic de care aveți nevoie. Echipamentul adecvat trebuie întotdeauna dublat și de un echipament de protecție, din care să nu lipsească casca, ochelarii, mănușile de schi și, nu în ultimul rând, protecția de coloană.
  • Schiați cu o viteză în care să fiți întotdeauna în control, pentru a putea evita sau opri în siguranță, indiferent de manevrele celor de dinaintea voastră. Adaptați permanent viteza condițiilor meteo, de trafic, stării pârtiilor, dar mai ales pregătirii voastre, atât tehnice, cât și fizice.
  • Urcați și staționați numai pe marginea pârtiei și numai în zonele în care ceilalți schiori să vă poată repera ușor (nu sub ruperi de pantă, curbe, etc.).
  • În zonele înguste, nu staționați niciodată, iar când schiați, asigurați-vă că lăsați culoare de trecere, pentru ca ceilalți practicanți să vă poată depăși.
  • Schiorilor începători le recomandăm să apeleze, cu cea mai mare încredere, la un instructor de schi autorizat. Astfel vor fi permanent în siguranță, nu vor ajunge pe pârtii care să le depășească nivelul și nu se vor rătăci. În plus vor învăța să schieze într-o manieră corectă, care ulterior va fi mult mai ușor de dezvoltat, iar progresul va fi unul exponențial mai rapid decât dacă aleg să învețe singuri. Dacă aleg totuși să învețe singuri, să se asigure ca rămân pe pârtiile de începători, BRADUL și STADION, și să nu urce pe pârtia Drumul Roșu decât în momentul în care sunt capabili să oprească și să ocolească în condiții de siguranță. Să nu urce pe masiv aproape de ora închiderii instalațiilor de transport pe cablu. Coborârea unei pârtii ca Drumul Roșu este foarte solicitantă și poate dura mult mai mult decât anticipați. Astfel, riscați să fiți prinși de lăsarea întunericului. Aducem la cunoștință faptul că pârtiile se închid la jumătate de oră de la ultima cursă, de regulă la ora 16:30.
  • Schiorii avansați sunt sfătuiți să nu iasă niciodată de pe pârtiile amenajate, deoarece stratul de zăpadă poate ascunde multe pericole (bolovani, cioate, șanțuri etc.). În plus, făcând acest lucru se pot rătăci foarte ușor, mai ales dacă vorbim de condiții meteo care includ ceață. Să nu schieze cu viteză mare pe pârtiile destinate nivelurilor avansate sau medii. Acest lucru poate favoriza producerea unor coliziuni, prin diferențele mari de viteza generate între ei și cei care schiază mai lent.

The post De mâine se deschide și pârtia Subteleferic, o pârtie pentru schiorii și snowboarderii cu experiență first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.