Ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare, prin intermediul AJOFM Alba în primul semestru a anului 2024, au fost încadrate în muncă 2.974 persoane.
Măsurile de mediere a muncii și de informare şi consiliere profesională, ca servicii specializate oferite de serviciul public de ocupare, au o pondere însemnată în totalul măsurilor care au condus la ocupare.
Prin acordarea serviciilor de mediere a muncii s-a realizat ocuparea a 2.974 persoane, din care:
-1.758 persoane prin încadrarea pe locuri de muncă vacante pe perioadă nedeterminată;
-1.216 persoane prin încadrarea pe locuri de muncă vacante pe perioadă determinată.
Ca urmare a finalizării și absolvirii de programe de formare profesională s-au încadrat 14 persoane.
248 de şomeri au beneficiat de completarea veniturilor salariale, încadrându-se înainte de expirarea indemnizaţiei pentru şomaj (o sumă lunară, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, egală cu 30% din cuantumul indemnizaţiei de şomaj la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi încadrat).
Au beneficiat de prime de activare 648 şomeri neindemnizaţi care s-au încadrat pentru o perioadă de cel puţin 3 luni.
Stimularea mobilităţii geografice a forţei de muncă a contribuit la ocuparea a 92 persoane, din care:
-83 persoane beneficiază de prime de încadrare pentru acceptarea unui loc de muncă la o distanţă mai mare de 15 km de localitatea de domiciliu sau reşedinţă;
-5 persoane beneficiază de prime de instalare pentru încadrarea într-o altă localitate la o distanţă mai mare de 50 km cu schimbarea domiciliului;
-4 persoane încadrate beneficiază de primă de relocare,
-497 persoane prin acordarea de subvenţii angajatorilor pentru încadrarea şomerilor peste 45 ani sau părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, din care:
-494 şomeri peste 45 de ani,
-3 părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale,
-171 persoane prin acordarea de subvenţii angajatorilor pentru încadrarea tinerilor NEET,
-o persoană prin acordarea de subvenţii angajatorilor pentru încadrarea şomerilor de lungă durată
-15 persoane care mai au 5 ani până la pensie,
-46 persoane prin acordarea de subvenţii angajatorilor pentru încadrarea absolvenţilor din instituţii de învăţământ,
-o persoană prin acordarea de subvenţii angajatorilor pentru încadrarea persoanelor cu handicap,
-29 prin acordarea de servicii de consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri;
-3 persoane prin subvenţii pentru programe de ucenicie la locul de muncă în baza Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă;
-6 persoane prin alte măsuri active.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 iunie 2024, 1317 au peste 45 de ani, 672 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 441 au între 30 și 35 de ani, 190 au între 25 și 30 de ani iar 354 sunt tineri sub 25 de ani.
Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin (1.554), numărul femeilor fiind de 1.420.
În funcţie de rezidenţă, 1364 persoane angajate în perioada de referință provin din mediul urban, iar 1610 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, arată că cele mai multe persoane au studii gimnaziale 768 (26%), profesionale 677 (23%), 1.096 (37%), liceale, 433 (15%) fiind cu studii universitare.
Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AJOFM Alba în primul semestru al anului 2023, 1094(37%) persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.
Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
AJOFM Alba
Citește și:
The post Alba: 2.974 persoane angajate prin intermediul AJOFM în primul semestru al anului 2024 appeared first on albapesurse.