Radio Hit FM

From the blog

UE a dat verde la vânătoarea de lupi. Poneiul Ursulei von der Leyen a fost ucis de un astfel de exemplar

Statele membre ale Uniunii Europene au dat undă verde, miercuri, reducerii statutului de protecție al lupului, o decizie care a stârnit proteste din partea asociațiilor de mediu, potrivit AFP.

Propunerea UE de a trece de la ”protecție strictă” la ”protecție simplă” va facilita eliminarea lupilor considerați prea numeroși în anumite regiuni, prin stabilirea de cote de vânătoare.

Această modificare a primit sprijinul a aproximativ 15 țări, inclusiv Franța și Germania, în cadrul unei reuniuni a reprezentanților permanenți pe lângă UE.

Totuși, este doar un prim pas, iar propunerea mai trebuie să fie aprobată de Convenția de la Berna privind conservarea faunei și florei sălbatice din Europa înainte de a putea fi implementată în legislația europeană.

Populația de lupi, care a fost aproape eradicată în secolul al XIX-lea, a crescut în UE, ajungând la aproximativ 20.300 de lupi în 2023, ceea ce a generat controverse, în special din cauza atacurilor asupra animalelor domestice.

În toamna anului 2023, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care și-a pierdut ea însăși poneiul bătrân din cauza unui lup pe proprietatea familiei sale din nordul Germaniei, a solicitat un nivel mai scăzut de protecție pentru acest animal.

În Austria, revenirea lupului a stârnit dezbateri aprinse, fermierii cerând reglementări stricte pentru gestionarea populației de lupi.

Sursa foto: Pixabay

The post UE a dat verde la vânătoarea de lupi. Poneiul Ursulei von der Leyen a fost ucis de un astfel de exemplar first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.