Traficul de persoane, o perspectivă din interior: Camionul Escape transformă prevenirea într-o experiență captivantă. Traficul de persoane nu debutează mereu într-un mod evident. Acesta poate începe cu o promisiune, o ofertă de muncă, o relație sau o oportunitate aparent inofensivă. Astfel, prevenirea include și abilitatea de a identifica indiciile care pot semnala un pericol. Camionul Escape oferă o metodă interactivă de a transmite informații preventive, făcându-le mai ușor de înțeles și de memorat. România și Regatul Țărilor de Jos își consolidează colaborarea pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane printr-un instrument inovator, destinat adolescenților, tinerilor și viitorilor polițiști. Cum poate începe recrutarea într-un context de trafic de persoane? Care sunt vulnerabilitățile exploatate de traficanți? Cum putem identifica semnele care indică faptul că o persoană ar putea fi victimă a exploatării? În această toamnă, adolescenții, tinerii și viitorii polițiști din România vor putea căuta răspunsurile la aceste întrebări în interiorul unui camion transformat într-un Escape-room mobil. Camionul Escape, o inițiativă olandeză de prevenire a criminalității, va fi prezent în mai multe orașe din România, în două etape de desfășurare, respectiv 14-19 septembrie și 05-11 octombrie 2026, oferind participanților posibilitatea de a experimenta, într-un cadru controlat și sigur, o situație simulată de trafic de persoane. Inițiativa reprezintă un efort comun al României și Regatului Țărilor de Jos în direcția prevenirii riscurilor acestui fenomen infracțional. Dezvoltat de Fundația olandeză RESHAPE, cu sprijinul Poliției Naționale Olandeze și al Ministerului Justiției și Securității din Țările de Jos, Camionul Escape oferă o experiență directă și interactivă de prevenire a traficului de persoane, de tipul Escape-room. Participanții nu sunt doar spectatori, ci devin parte a unei povești construite în jurul unor situații inspirate din realitatea victimelor traficului de persoane. Demersul este realizat de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane în parteneriat cu World Vision România, în cadrul programului Child Protection Compact (CPC). Activitățile vor fi implementate împreună cu structurile de prevenire din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității și Direcția Siguranță Școlară) și cu instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne (Școlile de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” – Câmpina și “Septimiu Mureșan” – Cluj Napoca și Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” – București). Pe plan local, derularea activităților va fi sprijinită și de reprezentanții prefecturilor, primăriilor și consiliilor județene, precum și de alți actori implicați în lupta anti-trafic, din l

Sursa: TRANSILVANIA

Articolul Camionul Escape ajunge la Brașov: Adolescenții explorează începuturile traficului de persoane apare prima dată în Ziarul Metropolitan Brasov.

Publicitate