Stația de epurare din Moieciu va trece printr-un proces amplu de reparații și modernizare. Compania Apa Brașov a inițiat o licitație în valoare de peste 1,27 milioane de lei, fără TVA. Lucrările vor include atât echipamentele stației, cât și măsuri pentru diminuarea mirosurilor neplăcute. Printre intervențiile planificate se numără acoperirea bazinului de omogenizare și instalarea unui panou în zona de depozitare a nămolului, pentru a reduce diseminarea mirosurilor către zonele rezidențiale. De asemenea, vor fi înlocuite pompe, mixere, senzori și componente ale sistemului de aerare. Proiectul mai prevede realizarea unor puțuri pentru monitorizarea apei subterane și plantarea de arbori și arbuști în jurul stației. Contractul are o durată de 12 luni, iar lucrările vor beneficia de o garanție de minimum trei ani. Firmele interesate își pot depune ofertele până la data de 30 septembrie 2026, ora 15.00, prin intermediul platformei SEAP.

Această postare, intitulată Stația de epurare din Moieciu intră în reparații. Compania Apa Brașov pune la bătaie peste 1,27 milioane de lei, a apărut inițial pe Transilvania 365.

Sursa: TRANSILVANIA

Publicitate

Articolul Stația de epurare din Moieciu va fi modernizată. Investiție de peste 1,27 milioane de lei de la Apa Brașov apare prima dată în Ziarul Metropolitan Brasov.