Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2024 atinge aproape 200 de miliarde de euro, marcând o creștere de 6% față de anul precedent, echivalentă cu peste 10 miliarde de euro. Această majorare permite UE să abordeze provocările actuale și să consolideze programele prioritare în domenii precum educația, cercetarea, agricultura, sănătatea și securitatea.
Educație și inovare: Priorități pentru viitor
Unul dintre cele mai importante programe, Erasmus+, beneficiază de o creștere de 422 de milioane de euro, ajungând la o alocare bugetară totală de 4,3 miliarde de euro. De asemenea, de sume mai mari beneficiază și cercetarea și inovarea, cu o alocare bugetară suplimentară de 20 de milioane de euro. Iar programul Marie Sklodowska-Curie, menite să sprijine formarea și mobilitatea cercetătorilor, primesc încă 2,5 milioane de euro.
Negociatorul-șef al Parlamentului European, Victor Negrescu a declarat că sunt proiecte de inovare ce pot fi accesate și din România, care la acest moment participă, în calitate de partener la proiecte de inovare, dar mai puțin în calitate de lider. De asemenea, acesta a spus că majoritatea sunt accesate de universități și mai puțin de mediul privat.
Agricultură și mediu
Fondul European de Garantare pentru Agricultură alocă aproape 40 de miliarde de euro, cu un accent special pe sprijinirea tinerilor fermieri. Programul LIFE, destinat protejării naturii, biodiversității și promovării acțiunilor climatice, primește încă 5 milioane de euro.
Gestionarea frontierelor și securitatea UE
Pentru extinderea Schengen cu România și Bulgaria, au fost alocate suplimentar 10 milioane de euro. Politicile legate de migrație și azil beneficiază de o suplimentare de 2 milioane de euro, în timp ce mobilitatea militară primește 6 milioane de euro.
Ajutor umanitar și sprijin în caz de dezastre naturale
Bugetul pentru ajutor umanitar global crește cu 50 de milioane de euro, pentru a răspunde crizelor și urgențelor climatice. Mecanismul de Protecție Civilă este suplimentat cu 8 milioane de euro, pentru a îmbunătăți răspunsul la dezastrele naturale cauzate de schimbările climatice. Totodată, până la 3 miliarde de euro sunt destinate regiunilor afectate de dezastre naturale, inclusiv celor din Europa Centrală și de Est, dar și Spaniei.
The post Bugetul european pentru 2024: Prioritățile, educația, agricultura și securitatea appeared first on albapesurse.