Începând de astăzi, 1 octombrie, Zoo Brașov își modifică programul de vizitare, trecând la orarul de iarnă. Parcul zoologic din cartierul Noua va fi deschis pentru vizitatori de marți până duminică, între orele 09:00 și 18:00. Ultimele bilete vor fi disponibile până la ora 17:15.

Reprezentanții Zoo Brașov au anunțat că luni grădina zoologică va fi închisă, cu excepția zilelor de sărbători legale sau a evenimentelor speciale organizate de instituție.

Prețurile biletelor rămân neschimbate: adulții vor plăti 35 de lei, iar copiii cu vârsta peste 6 ani, 15 lei. Publicul este invitat să viziteze site-ul oficial pentru mai multe detalii.

Publicitate

În altă ordine de idei, clădirea tropicală, care adăpostește reptilele și peștii exotici, va fi temporar închisă. Planetariul Brașov rămâne deschis de marți până duminică și va funcționa și lunea în perioadele vacanțelor școlare și sărbătorilor legale.

Sursa: News

Articolul Zoo Brașov Adopta Programul de Iarnă apare prima dată în Ziarul Metropolitan Brasov.