UPDATE: Echipa DISTRIGAZ a decis să oprească alimentarea cu gaz pentru întregul bloc, afectând un total de 20 de apartamente.
Panică în această dimineață pe strada Mărășești din Râmnicu Vâlcea, după ce au fost raportate posibile scăpări de gaze într-un apartament dintr-un bloc rezidențial.
La fața locului au fost trimise echipaje ale Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, care au sosit cu o autospecială de stingere și una CBRN. De asemenea, pentru evaluarea și soluționarea situației, a fost cerută intervenția reprezentanților Distrigaz.

După efectuarea măsurătorilor necesare, pompierii au confirmat prezența gazului și, pentru a preveni orice risc, alimentarea cu gaze a fost întreruptă temporar pentru întreaga scară a clădirii. Incidentul nu a avut ca rezultat victime.
Sursa: se intampla in valcea
