Un incident tensionat a avut loc în satul Cucești, comuna Oteșani, unde polițiștii au intervenit și au reținut un tânăr de 25 de ani. Acesta este investigat pentru că ar fi amenințat un alt bărbat și i-ar fi deteriorat autoturismul cu ajutorul unui motoferăstrău.
Totul s-a petrecut în noaptea dintre 12 și 13 septembrie, în jurul orei 4.00, când cei doi indivizi s-au întâlnit pe DN 65C, în Cucești, iar conflictul a escaladat rapid. Conform anchetatorilor, tânărul de 25 de ani l-ar fi amenințat pe bărbatul de 36 de ani, apoi s-ar fi îndreptat spre vehiculul acestuia și l-a atacat.
Înarmat cu o drujbă, el a spart geamul portierei din stânga față și a secționat anvelopa din stânga spate a mașinii.

Polițiștii de la Secția 7 Poliție Rurală Măldărești au inițiat un dosar penal pentru amenințare și distrugere. Investigația este desfășurată sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu.
După colectarea probelor, pe 14 septembrie, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și transferat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea.
„În urma probelor adunate, la data de 14 septembrie 2026, față de tânărul de 25 de ani a fost impusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, iar investigațiile continuă. Menționăm că, pe parcursul întregului proces penal, persoana investigată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” – a comunicat IPJ Vâlcea.
Sursa: se intampla in valcea

