
Reporterii de la Transilvania365 au vizitat comuna Cincu pentru a discuta cu locuitorii despre diversele probleme cu care se confruntă. De la chestiuni de infrastructură și administrație, până la situații ce pot pune în pericol siguranța cetățenilor, sesizările nu au întârziat să apară. Printre acestea, un localnic a prezentat un obiect metalic pe care îl descrie ca fiind o veritabilă capcană. Acesta a relatat că l-a descoperit după ce s-a înțepat în el în timp ce culegea hribi într-o pădure din apropiere.
Confecționată din bucăți de fier-beton sudate sub forma unei cruci, țepușa este astfel realizată încât, indiferent de poziția în care ajunge, unul dintre vârfuri rămâne orientat în sus. O simplă călcare pe un astfel de obiect poate provoca răni grave, iar dacă este ascuns printre frunze sau iarbă, riscul de accidentare crește semnificativ.
„Eram după ciuperci și am călcat pe una. Din fericire, nu am pățit ceva mai grav. Sunt mai multe în pădure. Le-am arătat și poliției și urmează să depun o plângere”, a declarat localnicul în imaginile surprinse de reporterii Transilvania365.
Bărbatul afirmă că asemenea țepușe ar fi amplasate în mai multe locuri din pădure și susține că acestea ar fi fost instalate pentru a împiedica accesul celor care transportă lemne. Aceste afirmații aparțin exclusiv localnicului și urmează să fie verificate de autorități.
Dincolo de explicațiile oferite de localnici și de cine va fi găsit responsabil pentru amplasarea acestor țepușe, astfel de obiecte nu își au locul într-o pădure frecventată de oameni. Pădurea nu este o proprietate privată unde fiecare își stabilește propriile reguli și își montează „sisteme de apărare”. Este un spațiu unde zilnic ajung culegători de ciuperci, turiști, bicicliști, vânători, localnici la plimbare și, adesea, copii. O țepușă din fier-beton, ascunsă sub frunze sau iarbă, nu face diferența între un presupus hoț de lemne și un copil care aleargă după o minge. Rănile pe care le poate cauza sunt însă aceleași. De aceea, dacă astfel de capcane există în mai multe locuri, așa cum susține localnicul, nu mai este vorba despre un incident izolat, ci despre o situație care ar trebui urgent verificată de autorități. Este normal ca într-o pădure să te uiți mai întâi unde calci și abia apoi să cauți hribi? Nimeni nu poate decide de unul singur că o pădure trebuie apărată cu țepușe ascunse printre frunze, ca și cum ne-am întoarce în Evul Mediu.
Sursa: TRANSILVANIA
Articolul VIDEO. Capcane ascunse în pădurea din Cincu: Localnic rănit de o țepușă metalică apare prima dată în Ziarul Metropolitan Brasov.