Radio Hit FM Stiri Brasov Victor Negrescu, în plenul PE: „Politica de coeziune nu este un moft, ci garanția unei Europe unite și prospere!”

Victor Negrescu, în plenul PE: „Politica de coeziune nu este un moft, ci garanția unei Europe unite și prospere!”

Victor Negrescu, în plenul PE: „Politica de coeziune nu este un moft, ci garanția unei Europe unite și prospere!” post thumbnail image

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a atras atenția, într-o intervenție susținută în plenul legislativului european, asupra pericolului subfinanțării politicii de coeziune în Uniunea Europeană, în contextul unor discuții recente privind redirecționarea fondurilor către alte priorități.

„Politica de coeziune este unul dintre cele mai puternice instrumente europene. Este expresia concretă a solidarității dintre statele membre și regiunile Uniunii. Fără aceasta, Europa s-ar rupe în două: între regiuni dezvoltate și regiuni lăsate în urmă”; a declarat eurodeputatul Victor Negrescu.

Europarlamentarul român a subliniat că procesul de revizuire de la mijlocul perioadei bugetar reprezintă o oportunitate de a corecta deficiențele actuale, de a accelera implementarea fondurilor europene și de a demonstra impactul lor real în viața cetățenilor. Totodată, a lansat un apel direct către Comisia Europeană să își afirme clar susținerea pentru menținerea politicii de coeziune după 2027.

„Nu putem permite ca o politică vitală pentru echitatea europeană să fie subfinanțată sau marginalizată. Sunt voci care pun sub semnul întrebării viitorul coeziunii, iar Comisia trebuie să spună clar: ‘nu’ acestor modificări. Coeziunea nu este un moft. Este garanția unei Europe unite, echilibrate și prospere”, a avertizat vicepreședintele Parlamentului European.

Eurodeputatul Victor Negrescu este o voce constantă în promovarea politicii de coeziune la nivel european, contribuind activ prin rapoartele și amendamentele sale la alocarea de fonduri suplimentare pentru dezvoltarea regiunilor mai puțin avantajate din Uniune și în special din România.

The post Victor Negrescu, în plenul PE: „Politica de coeziune nu este un moft, ci garanția unei Europe unite și prospere!” first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.

Related Post

„Jocul Mureșenilor” a ajuns la final. Proiectul din Brașov și-a propus să aducă patrimoniul cultural mai aproape de tineri„Jocul Mureșenilor” a ajuns la final. Proiectul din Brașov și-a propus să aducă patrimoniul cultural mai aproape de tineri

Asociația SINAPTICA, împreună cu partenerul Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov, anunță finalizarea proiectului „Jocul Mureșenilor”, desfășurat în perioada iunie-octombrie 2024. Pe durata implementării a fost dezvoltat un joc de societate, bazat

Mesaje