Un studiu al Agenţiei Internaţionale pentru Cercetări asupra Cancerului (IARC) a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii relevă că aproximativ 2,3 milioane de cazuri noi de cancer, adică unul din opt la nivel mondial, sunt cauzate de infecţii, adesea evitabile. Publicat în The Lancet Oncology, studiul oferă o imagine actualizată asupra cancerului, incluzând progresele recente în înţelegerea cauzelor bolii.
Oamenii de ştiinţă au identificat 12 agenţi infecţioşi, printre care virusuri, bacterii şi paraziţi, responsabili pentru cazurile de cancer din 2024. Infecţia cu bacteria Helicobacter pylori este cea mai frecventă, provocând aproximativ 760.000 de cazuri, urmată de virusul papiloma uman (HPV) cu 750.000 de cazuri.
Virusul hepatitei B a generat circa 360.000 de cazuri, virusul Epstein-Barr 260.000, iar virusul hepatitei C aproximativ 160.000. Aceste cinci agenţi infecţioşi sunt responsabili pentru majoritatea cazurilor de cancer de origine infecţioasă.

Asia de Est şi Africa subsahariană sunt regiunile cele mai afectate, cu 42% şi respectiv 28,5% din cazurile de cancer infecţios la nivel mondial. În aceste regiuni, accesul la măsuri de prevenire şi tratament este inegal, afectând în special ţările cu venituri mici şi medii.
Studiul subliniază importanţa vaccinărilor, screeningului şi tratamentelor pentru prevenirea cancerelor de origine infecţioasă. Totuşi, implementarea acestor măsuri se confruntă cu obstacole financiare, politice şi de sistem de sănătate.
IARC subliniază necesitatea dezvoltării de noi vaccinuri, în special împotriva virusului Epstein-Barr, pentru care nu există măsuri eficiente de prevenire în prezent.
Sursa: Sanatate

