Operatorul național de sistem și transport al energiei electrice, Transelectrica SA, a anunțat luni semnarea a două contracte de finanțare în valoare totală de peste 351 milioane lei. Fondurile provin din Fondul pentru Modernizare și sunt destinate investițiilor în digitalizarea și modernizarea rețelei electrice de transport. Cele două proiecte, semnate vineri, 28 august, cu Ministerul Energiei, au ca scop „Optimizarea funcționării liniilor electrice aeriene prin extinderea sistemului de monitorizare online DigiTEL Smart Lines” și „Creșterea calității reglajului de tensiune în stația Gutinaș”.Investițiile vizează creșterea siguranței și eficienței în funcționarea Rețelei Electrice de Transport, prin implementarea unor tehnologii avansate de monitorizare și reglaj. Acestea vor permite integrarea mai multor capacități de producție din surse regenerabile, conform oficialilor companiei. Transelectrica a depus aplicațiile pentru cele două proiecte în luna august 2025, în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă din Fondul pentru Modernizare, iar Comisia Europeană a aprobat ulterior suma de 351.143.076,76 lei, echivalentul a aproximativ 67 milioane euro.Proiectul „Optimizarea funcționării liniilor electrice aeriene prin extinderea sistemului de monitorizare online DigiTEL Smart Lines” are ca obiectiv creșterea siguranței liniilor electrice prin diagnoza și estimarea online a stării tehnice a acestora. O componentă importantă a investiției este operaționalizarea conceptului Dynamic Line Rating (DLR), care va oferi informații precise și în timp real operatorului de sistem. Implementarea acestei soluții va contribui la reducerea riscurilor și la creșterea fiabilității și eficienței în funcționare a liniilor. Proiectul include achiziția și montarea unor sisteme de monitorizare online pentru 27 de linii electrice aeriene din întreaga țară și este parte integrantă a Planului de Dezvoltare a Rețelei Electrice de Transport pentru perioada 2026–2035.
Sursa: Economie
