Odată cu debutul anului școlar și încheierea sezonului de concedii, Ștrandul Ostroveni își va suspenda activitatea începând de luni, 7 septembrie. Ultimele zile în care râmnicenii și vizitatorii din județele învecinate se vor putea bucura de distracție sau de beneficiile asupra sănătății sunt cele din acest weekend. Conform datelor privind biletele vândute, pe parcursul întregului sezon estival 2026, baza de agrement situată în sudul Râmnicului a fost frecventată de aproape 65.000 de adulți, însoțiți de aproximativ 15.000 de copii cu vârste de peste 5 ani. Vârful de vizitatori a fost atins pe 28 iunie și 2 august, când ștrandul a fost vizitat de peste 4.000 de persoane. La aceste cifre se adaugă și aproape 13.000 de pensionari din Râmnicu Vâlcea, care au avut acces gratuit la ștrand în fiecare zi de luni până joi, pe parcursul celor 14 săptămâni de funcționare din acest sezon.
Sursa: se intampla in valcea
