Radio Hit FM Stiri Brasov Șofer RATBV prins cu telefonul mobil în timp ce conducea

Șofer RATBV prins cu telefonul mobil în timp ce conducea

Șofer  RATBV prins cu telefonul mobil în timp ce conducea post thumbnail image

Un șofer angajat la operatorul public de transport din Brașov, RATBV S.A., este cercetat disciplinar după ce a fost filmat folosind telefonul mobil în timp ce conducea, iar imaginile au fost postate pe rețelele de socializare. Reprezentanții companiei de transport au subliniat că nu tolerează astfel de comportamente, având în vedere responsabilitatea majoră pe care șoferii o au față de călători și de ceilalți participanți la trafic, potrivit News.ro.

În clipul video, șoferul este surprins ținând volanul cu mâna dreaptă sau acționând ușile pasagerilor, în timp ce în mâna stângă ține telefonul mobil. Timp de câteva zeci de secunde, acesta pare să nu-și ridice privirea din telefon, ba chiar atinge ecranul pentru a schimba imagini.

”Societatea noastră nu tolerează asemenea abateri de la cele mai elementare reguli de conducere a mijloacelor de transport public de persoane. În acest caz s-a demarat o cercetare disciplinară, s-au descărcat imaginile de pe camerele interne din autobuz şi se vor lua masurile care se impun. În cazuri similare s-au aplicat sancţiuni dintre cele mai severe”, a declarat oficialul RATBV S.A.

The post Șofer RATBV prins cu telefonul mobil în timp ce conducea first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.

Related Post

Victoria lui Călin Georgescu provoacă cutremur economic: Marii investitori iau în calcul retragerea din RomâniaVictoria lui Călin Georgescu provoacă cutremur economic: Marii investitori iau în calcul retragerea din România

Victoria surprinzătoare a lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale a declanșat o undă de șoc pe piețele financiare, cu investitori internaționali care își reevaluează pozițiile față de

Mesaje