Un proiect demarat în 2016 de autoritățile din Mădulari ajunge, în sfârșit, la faza de implementare. Școala Gimnazială din centrul comunei va beneficia de o reabilitare cu fonduri de aproape 14 milioane de lei, alocate prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat.
Primarul Daniel Ion Dimulescu a declarat că a făcut numeroase demersuri pentru a obține finanțarea necesară. Inițial, proiectul fusese inclus în planurile de finanțare ale Companiei Naționale de Investiții, însă comuna nu a mai fost menținută pe lista de alocare a fondurilor.
„În sfârșit, am reușit să obținem finanțare pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale din Mădulari! În anii anteriori, am fost foarte aproape de a primi fonduri de la CNI, dar am fost eliminați fără o explicație de pe lista-sinteză”, a declarat edilul.

Pentru primarul Dimulescu, reabilitarea școlii a fost un angajament asumat încă de la prima sa candidatură la Primărie, în 2016. Acum, datorită eforturilor și perseverenței sale, acest proiect va deveni realitate.
„A fost un vis al meu și al echipei mele încă din 2016, când am candidat pentru prima dată la funcția de primar, și a rămas o promisiune constantă în campanie”, a adăugat acesta.
În interior, școala a beneficiat deja de o investiție separată, fiind dotată cu mobilier nou și echipamente IT, inclusiv table interactive. Acum, reabilitarea clădirii este următorul pas, pentru care administrația locală a obținut finanțarea necesară.
Proiectul are o valoare totală de 13,95 milioane de lei, din care statul contribuie cu 13,42 milioane de lei, iar Primăria Mădulari cu 526.000 de lei.

Administrația locală lucrează la pregătirea documentației pentru publicarea procedurii de achiziție în SICAP. Dacă licitația va decurge conform planului, lucrările ar putea începe în jurul datei de 15 noiembrie sau cel târziu la 1 decembrie, cu un termen de execuție de 12 luni.
„Nu mai putem să așteptăm! Sunt sigur că firma care va câștiga licitația se va mișca rapid, deoarece și termenul de execuție este foarte scurt, de doar 12 luni”, a mai spus Daniel Dimulescu.
Dacă procedura de achiziție nu va avea întârzieri, lucrările la școala din centrul comunei ar putea începe până la sfârșitul acestui an, aproape un deceniu după ce proiectul a fost inclus pe lista administrației locale.
Sursa: se intampla in valcea
