Radio Hit FM Stiri Brasov Schimbări la conducerea Serviciului de Ambulanță Județean Brașov

Schimbări la conducerea Serviciului de Ambulanță Județean Brașov

Schimbări la conducerea Serviciului de Ambulanță Județean Brașov post thumbnail image

David Zsigmond Levente părăsește funcția de manager al Serviciului de Ambulanță Județean Brașov, iar în locul său va fi numit dr. Liviu Stelea, medic de medicină generală, care va ocupa funcția în regim interimar.

Anunțul a fost făcut de Levente marți, pe Facebook, fără a specifica motivele schimbării.

În mesajul său de rămas-bun, el a exprimat aprecierea pentru colaborarea cu diverse instituții și comunitatea în timpul activității sale, mai ales în perioada pandemică.

„Mă simt onorat că am putut să fiu membru al echipei de profesioniști din sistemul național de management al situațiilor de urgență. Doresc să aduc mulțumiri instituțiilor publice, societăților private, societăților civile și cetățenilor pentru sprijinul oferit”, a declarat Levente, subliniind importanța colaborării interinstituționale.

Noua conducere, reprezentată de dr. Stelea, va prelua atribuțiile începând de astăzi, 1 octombrie 2024.

Sursa foto: Shutterstock

The post Schimbări la conducerea Serviciului de Ambulanță Județean Brașov first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.

Related Post

L-ați văzut? Albert are 16 ani și a fost dat dispărut. Dacă aveți informații sunați la 112L-ați văzut? Albert are 16 ani și a fost dat dispărut. Dacă aveți informații sunați la 112

Inspectoratul de Poliție Județean Brașov desfășoară cercetări pentru identificarea unui minor de 16 ani, Teutuliak Albert, care a dispărut din Brașov. Potrivit informațiilor furnizate de autorități, tânărul a plecat voluntar

Allen Coliban și-a încheiat mandatul de primar al Brașovului. De astăzi, George Scripcaru este noul edil al municipiuluiAllen Coliban și-a încheiat mandatul de primar al Brașovului. De astăzi, George Scripcaru este noul edil al municipiului

Allen Coliban și-a finalizat mandatul de primar al municipiului Brașov, predând ștafeta noului ales, George Scripcaru. În cadrul unei conferințe de presă, Allen Coliban a subliniat principalele realizări ale celor

Mesaje