
Pregătirea intensivă a viitorilor salvatori montani se desfășoară neîntrerupt la Salvamont Brașov. Un grup de șase noi recruți a participat, pe parcursul a trei zile, la o serie de ateliere specializate pe activitățile de salvare montană, toate sub îndrumarea atentă a instructorilor de la Centrul Județean de Formare-Salvamont Brașov.
Atelierele practice au avut ca scop principal îmbunătățirea abilităților tehnice, consolidarea cunoștințelor existente și dezvoltarea deprinderilor esențiale pentru intervenții rapide și sigure în mediul montan. Scopul pregătirii este ca viitorii salvatori să fie bine organizați și să poată face față situațiilor complexe întâlnite în timpul misiunilor de salvare.
Reprezentanții Salvamont Brașov au anunțat că următoarea etapă pentru acești șase aspiranți la profesia de salvator montan este programată pentru începutul lunii septembrie, la Padina. Acolo, timp de două săptămâni, aceștia vor participa la o evaluare organizată de Centrul Național de Formare Salvamont.

Această postare Șase „boboci” din cadrul Salvamont Brașov, în pregătire pentru misiunile de salvare montană apare prima dată pe Transilvania 365.
Sursa: TRANSILVANIA
Articolul Șase noi recruți se pregătesc intens pentru misiunile Salvamont Brașov apare prima dată în Ziarul Metropolitan Brasov.
