Doi din trei români nu fac niciodată exerciții fizice sau nu practică sport, conform unui Eurobarometru recent privind sportul și activitatea fizică. În România, 66% dintre cetățeni nu se implică în activități sportive, comparativ cu 39% la nivelul Uniunii Europene.
Doar 7% dintre românii chestionați afirmă că fac zilnic exerciții fizice sau practică sport, iar 16% fac acest lucru de mai multe ori pe săptămână. În UE, procentele sunt de 9% și, respectiv, 38%. Cu toate acestea, românii merg pe jos mai mult decât media europeană, 78% spunând că merg pe jos cel puțin 10 minute pe zi, în patru până la șapte zile pe săptămână, comparativ cu 72% în UE.
În ceea ce privește alte forme de activitate fizică, 29% dintre români declară că fac zilnic activități precum mersul pe jos, ciclismul, dansul sau grădinăritul. Alți 24% spun că se implică în astfel de activități de mai multe ori pe săptămână.

Pentru cei care fac sport sau alte activități fizice, casa este locul principal de desfășurare, indicată de 50% dintre români, comparativ cu 33% în UE. Parcurile sunt menționate de 29% dintre români, față de 47% la nivel european, iar sălile de fitness de doar 10%, comparativ cu 19% în UE.
Lipsa timpului este principalul obstacol pentru practicarea mai frecventă a exercițiilor fizice, menționată de 35% dintre români, față de 37% dintre europeni. Lipsa motivației este indicată de 19% dintre români, iar 15% sunt împiedicați de lipsa unei infrastructuri adecvate, un procent mai mult decât dublu față de media UE, de 7%.
În privința timpului petrecut pe scaun, 13% dintre români spun că stau așezați mai mult de opt ore și jumătate într-o zi obișnuită, comparativ cu 12% la nivelul UE. Datele Eurobarometrului au fost colectate în România între 9 și 29 aprilie 2026, prin 1.045 de interviuri.
Sursa: Sanatate

