Gheorghe Sucaciu, primarul municipiului Făgăraș, și-a exprimat public nemulțumirea față de planurile de extindere a zonelor de protecție strictă în Munții Făgăraș și ideea creării unui nou parc național în această regiune. El subliniază că deciziile privind viitorul Țării Făgărașului trebuie să fie luate în colaborare cu comunitățile locale și avertizează că locuitorii sunt gata să protesteze dacă nu vor fi consultați. „Țara Făgărașului nu este de vânzare. Nu este de închiriat. Și nu este la cheremul străinilor”, declară Sucaciu în debutul mesajului său. Primarul se referă la un eveniment organizat în județul Sibiu de Conservation Carpathia, unde, potrivit lui, s-a discutat extinderea zonelor de protecție strictă. El consideră că astfel de măsuri ar putea afecta drepturile comunităților locale. „Nu avem nevoie de un nou parc național impus peste comunitățile noastre. Avem nevoie de o administrare eficientă, transparentă și responsabilă, făcută împreună cu oamenii locului”, afirmă Sucaciu. Edilul subliniază că activitățile tradiționale ale localnicilor au contribuit la menținerea echilibrului natural al zonei. „Pășunatul, exploatarea responsabilă a pădurii, vânătoarea organizată legal – toate acestea au făcut parte din echilibrul acestor munți. Nu au distrus natura. Dimpotrivă, au contribuit la păstrarea ei”, explică primarul. În declarația sa, Sucaciu ridică și întrebări legate de finanțarea proiectelor și campaniilor de promovare a acestor inițiative. „Cine finanțează toate aceste inițiative? Cine plătește aceste campanii, aceste evenimente și această promovare intensă? Este o întrebare legitimă într-o societate democratică. Iar transparența ar trebui să fie regula, nu excepția”, susține edilul. Primarul Făgărașului consideră că orice discuție despre viitorul Munților Făgăraș trebuie să aibă loc în Țara Făgărașului, cu implicarea administrațiilor locale, a proprietarilor de păduri și pășuni, a fermierilor, a ocoalelor silvice și a locuitorilor din zonă. În concluzie, Sucaciu avertizează că, în cazul în care opiniile comunităților locale vor continua să fie ignorate, oamenii sunt pregătiți să protesteze: „Iar dacă va fi nevoie, vom ieși și în stradă, la proteste, dacă aceasta va rămâne singura soluție pentru a fi ascultați. Țara Făgărașului NU e de vânzare!”.

Sursa: TRANSILVANIA

Articolul Primarul Făgărașului se opune extinderii ariilor protejate în Munții Făgăraș: „Țara Făgărașului nu este de vânzare” apare prima dată în Ziarul Metropolitan Brasov.