Oameni dragi, încep postarea de astăzi, mulțumindu-vă tuturor celor care mi-ați solicitat prezența pe strada, în cartierul sau în localitatea dumneavoastră.
Ca primar ales al aiudenilor, vreau să fiu cât mai mult în mijlocul concetățenilor mei, să mă consult cu dumneavoastră și împreună să rezolvăm problemele, care nu sunt puține.
Astăzi, am fost la Gârbovița și Gârbova de Sus, unde cetățenii au solicitat o întâlnire pentru a discuta despre problema apei potabile. Este pentru a doua oară în această săptămână când merg în cele două localități aparținătoare ale Aiudului, iar, de această dată, l-am avut alături și pe colegul meu Corneliu Muresan , președintele PSD Alba și consilier județean ales în viitorul Consiliu Județean Alba. Problema e simplă: în 2019, APA CTTA a început o lucrare de alimentare cu apă, care ar fi trebuit să fie recepționată în luna martie a acestui an.
La Gârbovița și Gârbova de Sus apă nu a curs niciodată la robinet, dar au curs, în schimb, promisiuni liberale.
Împreună cu Corneliu, voi continua demersurile legale pentru a vedea de ce a fost blocată această investiție și sper să găsim soluții pentru acești oameni. Nu este normal ca într-un municipiu european, locuitorii din două localități aparținătoare să fie uitați în Evul Mediu – fără apă potabilă.
Oamenilor din cele două comunități îmi cer scuze eu, în numele întregii administrații locale de la Aiud, pentru că au fost uitați și ignorați.
Nu a fost decizia în mâna mea, dar măcar pot să îmi cer scuze în numele celor care nu o vor face poate niciodată.
The post Primarul ales al Aiudului a fost prezent pe străzile municipiului, la cererea cetățenilor. appeared first on albapesurse.