Pentru prima oară în istoria relațiilor dintre România și Sfântul Scaun, un român a fost numit în funcția de adjunct al ministrului de externe al Vaticanului. Papa Leon l-a desemnat miercuri pe monseniorul Mihăiță Blaj în această poziție, anunțul fiind confirmat public de Mircea Abrudean, președintele Senatului României.
„Pentru prima oară în istorie, un român a fost numit adjunct al ministrului de externe al Vaticanului. Intrat în Serviciul Diplomatic al Sfântului Scaun în anul 2012, Monseniorul Mihăiță Blaj a fost numit astăzi în această funcție de către Papa Leon”, a transmis Abrudean pe Facebook. Oficialul român a subliniat că astfel de momente „sunt valoroase în istoria și evoluția României”.
Acesta a amintit și de întâlnirea din octombrie cu Eminența Sa Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Sfântului Scaun, în cadrul căreia a exprimat recunoștința statului român pentru sprijinul acordat comunităților românești din diaspora, evidențiind „importanța multiculturalității și diplomației de la nivelul Vaticanului”.
Cine este monseniorul Mihăiță Blaj
Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun a salutat decizia, arătând că numirea reprezintă „o recunoaștere binemeritată a bogatei sale experiențe diplomatice și a activității intense desfășurate în serviciul Sfântului Scaun de-a lungul anilor”.
Potrivit Vatican News, monseniorul Mihăiță Blaj a fost numit subsecretar al Secției pentru Raporturile cu Statele și Organizațiile Internaționale din cadrul Secretariatului de Stat al Vaticanului.
Născut la 7 octombrie 1978, în județul Neamț, Mihăiță Blaj este doctor în teologie. A intrat în Serviciul diplomatic al Sfântului Scaun la 1 iulie 2012, fiind numit atașat la Nunțiatura Apostolică din Ecuador. În 2015 a fost transferat la Nunțiatura din Georgia, iar din 2019 a activat în cadrul Nunțiaturii Apostolice din Ciad.
Începând cu 4 ianuarie 2022, Blaj s-a alăturat Secției pentru Raporturile cu Statele și Organizațiile Internaționale, structură în care își va continua activitatea acum din postura de adjunct al ministrului de externe al Vaticanului.
Numirea sa marchează un moment de referință pentru diplomația românească și pentru reprezentarea țării în structurile centrale ale Bisericii Catolice.

Articolul Premieră istorică: un român a fost numit adjunct al ministrului de externe al Vaticanului apare prima dată în Ziarul Metropolitan Brasov.