
Poliția Locală Brașov a intensificat controalele pe strada Tudor Arghezi, situată într-un cartier rezidențial nou, în urma numeroaselor sesizări privind oprirea și staționarea neregulamentară a vehiculelor.
Săptămâna trecută, autoritățile au instalat indicatoare rutiere cu semnificația „Oprirea interzisă”, însoțite de panouri care avertizează asupra „Ridicării autovehiculelor parcate neregulamentar”. Polițiștii locali au informat șoferii despre noile restricții și sancțiunile aferente.
În prima fază, agenții au aplicat 80 de somații pentru șoferii indisciplinați. De astăzi, Poliția Locală a început ridicarea efectivă a mașinilor parcate ilegal în zonă.

Reprezentanții Poliției Locale Brașov subliniază că respectarea regulilor de circulație este esențială pentru menținerea fluidității și siguranței traficului.
Sursa: BRASOV
Articolul Poliția Locală Brașov ridică mașinile parcate ilegal apare prima dată în Ziarul Metropolitan Brasov.
