Radio Hit FM

From the blog

PERCHEZIȚII DOMICILIARE LA PERSOANE BĂNUITE DE ÎNȘELĂCIUNE ȘI OPERAȚIUNI FINANCIARE FRAUDULOASE – SMISHING

Astăzi, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, desfășoară o amplă operațiune de percheziții domiciliare în legătură cu un dosar penal privind comiterea infracțiunilor de înșelăciune și efectuarea de operațiuni financiare frauduloase prin metoda „smishing”.

În total, sunt puse în aplicare 58 de mandate de percheziție domiciliară. Persoanele suspectate ar fi transmis mesaje text victimelor, informându-le despre o presupusă plată în așteptare pe conturile lor bancare, și le-ar fi îndrumat să apeleze un număr de telefon asociat băncii. Ulterior, prin aceste apeluri, ar fi obținut datele cardurilor bancare, utilizate apoi pentru a efectua tranzacții frauduloase.

Activitatea infracțională a vizat clienți ai mai multor unități bancare din România.

Această operațiune complexă este sprijinită de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și beneficiază de suportul Serviciului Criminalistic Brașov, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Brașov, precum și al serviciilor de investigații criminale și al serviciilor pentru acțiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Gorj, Timiș, Hunedoara, Constanța, Poliției Municipiului Târgu Jiu și Poliției Orașului Bumbești-Jiu.

În plus, operațiunea beneficiază de sprijinul Unității Centrale de Analiză a Informațiilor – Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor Brașov.

Reamintim că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, inclusiv de prezumția de nevinovăție.

Vom furniza detalii suplimentare pe măsură ce investigația va avansa și circumstanțele vor permite acest lucru.

The post PERCHEZIȚII DOMICILIARE LA PERSOANE BĂNUITE DE ÎNȘELĂCIUNE ȘI OPERAȚIUNI FINANCIARE FRAUDULOASE – SMISHING first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.