Radio Hit FM Stiri Alba Oportunitate pentru profesorii de Limba Română: Catedre disponibile la Cambridge și alte universități prestigioase

Oportunitate pentru profesorii de Limba Română: Catedre disponibile la Cambridge și alte universități prestigioase

Oportunitate pentru profesorii de Limba Română: Catedre disponibile la Cambridge și alte universități prestigioase post thumbnail image

Profesorii de limba română au acum oportunitatea de a se înscrie pentru catedre la universități din diverse țări, inclusiv la prestigioasa Universitate Cambridge din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, care, începând din acest an universitar, include în programă cursuri de limba română.

Candidații trebuie să fie cadre didactice titulare într-o instituție de învățământ românească acreditată sau autorizată, având o experiență de minimum 2 ani la catedră. Postul de lector de limba română implică promovarea limbii, literaturii, culturii și civilizației românești prin activități didactice (cursuri, seminare, consultații, examene, realizarea de materiale didactice, traduceri etc.), activități de cercetare (participarea și organizarea de evenimente academice, coordonarea studenților etc.), precum și organizarea de evenimente culturale în cadrul comunității academice.

Alte universități participante sunt:

Universitatea Mohammed V din Rabat, Regatul Maroc;

Universitatea „Sf. K. Ohridski” din Sofia, Republica Bulgaria;

Universitatea de Stat din Comrat, Republica Moldova.

Cei interesați pot obține mai multe detalii despre aceste catedre accesând portalul Ministerului Educației. 

The post Oportunitate pentru profesorii de Limba Română: Catedre disponibile la Cambridge și alte universități prestigioase appeared first on albapesurse.

Related Post

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu: Șoseaua de pe Valea Oltului se închide circulației pe timpul zilei între 8 iulie și 9 augustMinistrul Transporturilor, Sorin Grindeanu: Șoseaua de pe Valea Oltului se închide circulației pe timpul zilei între 8 iulie și 9 august

Miercuri, 3 iulie, ministrul Transporturilor a anunţat închiderea circulaţiei pe Valea Oltului, pentru lucrări la autostrada Sibiu-Piteşti. El a afirmat că între 8 iulie şi 9 august, se închide circulaţia

Alegeri Prezidențiale 2025: Începe perioada electorală, Biroul Electoral Central se constituie pe 20 februarieAlegeri Prezidențiale 2025: Începe perioada electorală, Biroul Electoral Central se constituie pe 20 februarie

Perioada electorală pentru alegerile prezidențiale din 2025 începe oficial în această săptămână, odată cu constituirea Biroului Electoral Central (BEC) pe data de 20 februarie. Potrivit calendarului electoral publicat în Monitorul

Accident grav pe DN7, la Vințu de Jos: două persoane încarcerate după coliziunea dintre un autocamion și o autoplatformăAccident grav pe DN7, la Vințu de Jos: două persoane încarcerate după coliziunea dintre un autocamion și o autoplatformă

Vineri, 22 noiembrie 2024, în jurul orei 18:00, un accident rutier deosebit de grav s-a produs pe DN7, în zona localității Vințu de Jos. Impactul violent între un autocamion și

Mesaje