Opera Brașov a comunicat vestea tristă a decesului flautistului Ștefan Rafiroiu, care a fost șef de partidă al orchestrei acestei instituții și unul dintre muzicienii de renume ai scenei brașovene. În mesajul de condoleanțe, reprezentanții Operei Brașov îl descriu ca fiind „un flautist de excepție” și un mentor pentru tinerii instrumentiști, pe care i-a ghidat „cu răbdare, generozitate și înțelepciune”. „Apreciat și respectat de colegi, s-a evidențiat prin eleganță, bunătate, disponibilitate și optimism. Întotdeauna avea un cuvânt de încurajare pentru cei din jur și a rămas un exemplu de dăruire și respect față de profesie și colegi”, au transmis reprezentanții instituției. Potrivit Operei Brașov, Ștefan Rafiroiu a rămas legat de orchestră și după pensionare, revenind de fiecare dată când experiența sa a fost necesară, demonstrând atașamentul față de instituția în care și-a desfășurat activitatea.

Acest articol Doliu la Opera Brașov. A încetat din viață flautistul Ștefan Rafiroiu apare prima dată pe Transilvania 365.

Sursa: TRANSILVANIA

Articolul Opera Brașov în doliu: Flautistul Ștefan Rafiroiu a trecut în neființă apare prima dată în Ziarul Metropolitan Brasov.