Chiriașii locuințelor sociale din Brașov vor trebui să fie mai atenți la plata chiriilor, întreținerii și la respectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor, dacă vor să își păstreze locuința. Consiliul Local Brașov a aprobat vineri modificarea și completarea Anexei la HCL nr. 9/2021 privind Regulamentul pentru repartizarea și închirierea locuințelor sociale, care extinde sfera beneficiarilor, dar introduce și obligații suplimentare.
Modificările legislative aduse Legii Locuinței permit acum două noi categorii de persoane să primească o locuință socială:
- Persoanele afectate de revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni din august 1977.
- Victimele violenței domestice, însă doar până la finalizarea partajului conform legii.
Noile prevederi permit persoanelor și familiilor cărora li se repartizează o locuință socială să vizioneze apartamentul înainte de semnarea contractului de închiriere, pentru a evita situațiile în care chiriașii renunță la contract după vizionarea locuinței.
Primăria Brașov a subliniat importanța noilor condiții care pot duce la încetarea contractului de închiriere. Chiriașii vor trebui să își achite la timp cheltuielile locative și chiria. Contractul va înceta dacă nu sunt respectate normele de prevenire și stingere a incendiilor, în special dacă sunt folosiți combustibili periculoși pentru încălzire sau gătit.
Un alt motiv pentru încetarea contractului poate fi comportamentul chiriașului sau al membrilor familiei acestuia, care afectează conviețuirea sau folosirea normală a locuinței. După maximum trei notificări oficiale privind încălcarea regulilor, chiriașii își vor pierde dreptul la locuință. Documentele justificative pot include note de constatare, rapoarte de vizită, reclamații, procese-verbale ale poliției și certificate medico-legale.
În prezent, Brașovul dispune de 44 de locuințe sociale, situate pe str. Zizinului nr. 144, administrate de Direcția de Asistență Socială Brașov. Aici locuiesc 162 de persoane vulnerabile, iar pe lista de așteptare se află 42 de persoane sau familii.
The post Noul Regulament pentru Chiriașii Locuințelor Sociale din Brașov: Reguli Mai Stricte și Noi Beneficiari first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.