Radio Hit FM

From the blog

Leguma care îți dă energie în sezonul rece și te ajută să topești kilogramele în plus

Versatili și sănătoși, cartofii dulci au numeroase beneficii, de la susținerea sistemului imunitar până la efecte pozitive în prevenirea bolilor cronice. În plus, sunt ușor de găsit și la noi în magazine.

Cartofii dulci, cu pulpa lor portocalie, sunt o sursă excelentă de beta-caroten și alți nutrienți esențiali, iar beneficiile lor se extind asupra sănătății prin multiple mecanisme.

Potrivit studiilor, consumul regulat poate ajuta la reducerea riscului de boli cardiovasculare, diabet și chiar anumite tipuri de cancer, contribuind, totodată, la o digestie sănătoasă și la scăderea tensiunii arteriale.

Proprietăți nutritive și beneficii pentru sănătate

Înveliți de o coajă variată, de la portocaliu la violet, cartofii dulci sunt bogați în vitamina A (beta-caroten), vitaminele B6 și C, potasiu și fibre. Datorită acestor nutrienți și compușilor bioactivi (carotenoizi, antociani, flavonoide), cartofii dulci aduc beneficii antiinflamatoare și antioxidante, protejând celulele organismului și susținând sănătatea generală.

  • Pentru diabet: Datorită indicelui glicemic scăzut, cartofii dulci pot ajuta la stabilizarea nivelului de zahăr din sânge. Un consum regulat de fibre din acești tuberculi poate ameliora sensibilitatea la insulină și poate susține gestionarea diabetului de tip 2.
  • Pentru sănătatea inimii și tensiunea arterială: Conținutul ridicat de potasiu din cartofii dulci ajută la reglarea tensiunii arteriale, fiind un bun aliat pentru cei cu hipertensiune.
  • Pentru prevenirea cancerului: Beta-carotenul, un antioxidant puternic, este asociat cu reducerea riscului anumitor tipuri de cancer, inclusiv cancerul de prostată.
  • Digestie sănătoasă: Fibrele dietetice contribuie la sănătatea sistemului digestiv, prevenind constipația și susținând un tranzit intestinal regulat.
  • Pentru imunitate și inflamare: Cu un aport ridicat de vitamina C și beta-caroten, cartofii dulci susțin sistemul imunitar, iar colina din compoziția lor reduce inflamația cronică și ajută funcțiile cognitive.

Prin varietatea de nutrienți pe care îi oferă, cartofii dulci reprezintă un adaos valoros în alimentația zilnică, potrivit pentru menținerea sănătății pe termen lung, potrivit csid.ro.

Sursa foto: Shutterstock

The post Leguma care îți dă energie în sezonul rece și te ajută să topești kilogramele în plus first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.