
Cea de-a 18-a ediție a Festivalului de Film și Istorii Râșnov (FFIR) a ajuns la final cu competiția internațională de film documentar, în cadrul căreia au fost acordate trei premii pentru cele mai remarcabile producții din selecția acestui an, care a inclus 14 documentare din Franța, Spania, Italia, Israel, Germania, Statele Unite și Ungaria, proiectate la Cinema Amza Pellea din Râșnov.nnCâștigătorii au fost aleși de un juriu profesionist compus din Irina Margareta Nistor, critic de film, Bogdan Burileanu, critic de film și jurnalist, și Doru Căstăian, profesor și scriitor, alături de cinefilii prezenți care au votat pentru Premiul Publicului.nn„Spionii dintre noi” a fost distins cu Premiul „Pierre Henri Deleau” pentru cel mai bun documentarnnPremiul „Pierre Henri Deleau” pentru cel mai bun documentar, acordat de Juriul Profesionist, a fost obținut de „Spionii dintre noi”, regizat de Jamie Coughlin Silverman și Gabriel Silverman, un film care deschide arhivele uneia dintre cele mai eficiente mașinării de supraveghere din istorie și aduce în fața camerei, pentru prima dată, dialoguri între foști ofițeri Stasi și una dintre victimele lor.nn„Adaptare la Întuneric” a primit o mențiune specială din partea JuriuluinnJuriul a oferit o mențiune specială documentarului „Adaptare la Întuneric”, regizat de Shay Fogelman, care reconstruiește povestea incredibilă a lui Edwin Katzen-Ellenbogen — psihiatru, escroc, spion și singurul evreu condamnat pentru crime de război în slujba regimului nazist.nn„Viața secretă a mamei mele” a câștigat Premiul PubliculuinnPremiul Publicului pentru cel mai bun documentar, acordat prin votul spectatorilor, a fost câștigat de filmul „Viața secretă a mamei mele”, regizat de Marisa Fox, o investigație de familie impresionantă care dezvăluie povestea unei femei ce și-a ascuns trecutul pentru a-și putea reconstrui viața.nnOrganizatorii FFIR își exprimă recunoștința față de toți regizorii, echipele de producție și spectatorii care au contribuit la succesul acestei ediții și îi așteaptă pe cinefili și publicul pasionat să descopere lumea în care trăim la edițiile viitoare ale festivalului.nnnUn festival dedicat dialogului între film și istorienDupă extinderea în Republica Moldova, unde în perioada 3–6 iulie 2026 a avut loc ediția pilot FFIR, Festivalul de Film și Istorii Râșnov și-a consolidat rolul de platformă culturală dedicată dialogului dintre memorie, istorie și societatea contemporană.nEdiția din acest an a reunit peste 50 de proiecții, 18 dezbateri și prelegeri, 20 de concerte, 3 spectacole de teatru, 4 evenimente speciale și Școala de Vară FFIR, la care au participat peste 70 de liceeni și studenți.nnFestivalul s-a desfășurat în perioada 7 – 9 august la Feldioara, 7 – 13 august la Brașov, 8 august la Codlea și 14 – 23 august la Râșnov.nnDetalii des
Sursa: TRANSILVANIA
Articolul Laureații competiției internaționale de documentar anunțați la Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2026 apare prima dată în Ziarul Metropolitan Brasov.

