Gică Popescu, fostul internațional român și acționar majoritar al Farului Constanța, investește 3 milioane de euro în modernizarea hotelului Rozmarin din Predeal. Proiectul include un centru wellness SPA, o piscină interioară și un spațiu dedicat trofeelor câștigate de Popescu de-a lungul carierei. Investiția, realizată împreună cu partenerul său, Viorel Constantin, beneficiază parțial de fonduri europene.
Noul centru wellness SPA, programat să fie inaugurat în decembrie, va cuprinde saune, o sală de sport și o piscină interioară. Tot atunci va fi deschis și un spațiu de aproximativ 100 de metri pătrați dedicat carierei lui Gică Popescu, unde vor fi expuse trofeele sale importante, inclusiv cele câștigate la Barcelona și Galatasaray.
Ideea expunerii trofeelor a apărut după ce un prieten l-a întrebat pe Popescu unde le păstrează, iar acesta a recunoscut că se află în cutii, în garaj. Astfel, a decis să le expună pentru public, transformându-le într-un punct de atracție la hotelul Rozmarin.

Hotelul Rozmarin, construit între 1933 și 1936 și clasificat la patru stele, dispune de 64 de camere și șase apartamente. Lucrările actuale vor adăuga facilități SPA și vor reorganiza zona recepției pentru a găzdui trofeele lui Popescu.
Această investiție nu este singura afacere a fostului fotbalist. Recent, el a vândut parcul de retail GP Plaza din Hunedoara grupului britanic M Core pentru 8 milioane de euro.
Sursa: Social
