Radio Hit FM

From the blog

Franța este interesată de dezvoltarea fabricii de avioane IAR Brașov. Discuția s-a purtat între Marcel Ciolacu și omologul său francez, Michel Barnier

Premierul României, Marcel Ciolacu, a avut luni seara, la Paris, o întâlnire oficială cu omologul său francez, Michel Barnier, la Hotel de Matignon.

Discuțiile s-au axat pe parteneriatul strategic dintre cele două țări, cooperarea militară și susținerea Franței în procesul de aderare a României la spațiul Schengen, cu accent pe granițele terestre.

Printre temele principale abordate s-au numărat dezvoltarea cooperării economice, în special în domeniul energiei, transporturilor și apărării, precum și intensificarea prezenței militare franceze în România.

În acest context, s-a stabilit că anul viitor Franța și România vor organiza cel mai mare exercițiu militar comun, consolidând astfel colaborarea în domeniul securității.

În plan economic, oficialii au discutat despre un parteneriat între Hidroelectrica și gigantul francez EDZ, precum și despre extinderea producției de echipamente militare.

Premierul Barnier a subliniat interesul Franței pentru transferul de tehnologie în domeniul elicopterelor și dezvoltarea fabricii de la Ghimbav, în condițiile unor comenzi ferme din partea României.

În privința aderării României la Schengen, Barnier a declarat că se va implica personal în negocierile cu Austria, ținta fiind o decizie pozitivă până la sfârșitul anului. Ciolacu i-a mulțumit pentru sprijinul oferit și pentru implicarea în susținerea Republicii Moldova, subliniind angajamentul comun pentru stabilitatea și securitatea regiunii, potrivit antena3.ro.

Sura foto: Facebook | Marcel Ciolacu

The post Franța este interesată de dezvoltarea fabricii de avioane IAR Brașov. Discuția s-a purtat între Marcel Ciolacu și omologul său francez, Michel Barnier first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.