Radio Hit FM

From the blog

Fostul Centru de Agrement de sub Tâmpa va fi transformat într-un adevărat centru polivalent, modern și atractiv!

Vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Szenner Zoltan, a anunțat ieri semnarea contractului de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru modernizarea bibliotecilor publice din județ. Proiectul, cu o valoare totală de 20.174.296 lei, beneficiază de o finanțare de 12.715.188 lei prin Componenta C7 – Transformare digitală.

Proiectul include și refacerea Centrului de Agrement de Sub Tâmpa, transformându-l într-un centru polivalent care va găzdui și Biblioteca Județeană George Barițiu. „În clădirea actuală din Livada Poștei, Biblioteca Județeană nu are spațiu suficient pentru modernizare și atragerea tinerilor. În plus, clădirea este în proprietatea Camerei de Comerț, care dorește eliberarea acesteia pe termen lung,” a explicat Szenner Zoltan.

În schimb, clădirea Centrului de Agrement de sub Tâmpa, închisă din 2015 și aflată în paragină, aparține Consiliului Județean, iar problema proprietății terenului a fost rezolvată cu ajutorul Primăriei Brașov. „Acum avem proiectul tehnic pentru renovarea clădirii, autorizația de construire și finanțarea prin PNRR,” a adăugat Zoltan.

Noul centru polivalent va include:

  • Zonă de recepție și cafenea – un spațiu primitor cu o terasă cu cea mai frumoasă priveliște din Brașov;
  • Săli de lectură moderne și zonă de formare pentru conferințe, întâlniri și workshop-uri;
  • Zone de zi pentru activități recreative și educative destinate copiilor și adolescenților;
  • Hub digital cu laboratoare și makerspace, oferind acces la echipamente precum elemente de robotică și VR, computere, imprimante 3D și echipamente audio-video. Tot aici vor fi organizate ateliere de bricolaj, gravură și textile;
  • Facilități sportive – zona de bowling va fi păstrată, iar după reabilitarea acoperișului corpului B, terenul de sport și piscina vor fi refăcute. Renovarea piscinei va avea loc într-o etapă ulterioară, fondurile PNRR nefiind disponibile pentru aceasta.

În plus, proiectul va aduce beneficii și altor biblioteci din județ. „Bibliotecile din Victoria, Vama Buzăului și Drăguș vor fi transformate în hub-uri digitale, iar toate celelalte biblioteci publice din județ vor fi echipate cu tehnică de calcul modernă,” a subliniat Zoltan.

„A fost o muncă de echipă, iar greul abia urmează. Mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect: doamnei Luciana Gliga și echipei de la Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov, colegilor din Consiliul Județean și echipei de la Biblioteca Județeană George Barițiu, doamnei Medeea Katerina Petrovan de la Excelsum Consulting și doamnei arhitect Irina Deaconu de la Digital Nation,” a concluzionat Szenner Zoltan.

The post Fostul Centru de Agrement de sub Tâmpa va fi transformat într-un adevărat centru polivalent, modern și atractiv! first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.