
Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov a încheiat un contract de finanțare pentru inițiativa „Documente de patrimoniu – cercetare și metode pentru protejarea moștenirii culturale pe suport papetar”.
Brașov, 1 septembrie 2026 – Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov anunță oficial semnarea unui contract de finanțare nerambursabilă cu Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) pentru proiectul cultural intitulat „Documente de patrimoniu – cercetare și metode pentru protejarea moștenirii culturale pe suport papetar” (cod CALL25-PCM-47). Acesta a fost selectat în sesiunea de finanțare II/2026, în cadrul ariei tematice Patrimoniu Cultural Material. AFCN a acordat o finanțare de 219.451 lei, dintr-un buget total al proiectului de 246.877 lei, restul sumei fiind acoperit din contribuția proprie a muzeului. Proiectul se va desfășura între 1 septembrie și 26 noiembrie 2026.
Scopul proiectului
Proiectul urmărește dezvoltarea și implementarea unor strategii sustenabile și de bună practică pentru conservarea și restaurarea patrimoniului documentar pe suport papetar, bazate pe cercetări științifice și validate interdisciplinar. Cele trei obiective specifice ale proiectului sunt: cercetarea și protejarea documentelor istorice prin metode integrate de conservare-restaurare; valorificarea rezultatelor și transferul de cunoștințe către mediul cultural și educațional; digitalizarea și structurarea informației în formate accesibile.

Activitățile principale
Evaluarea stării de conservare a 30 de documente istorice (câte șase din colecțiile fiecărui muzeu partener), dintre care 10 vor fi supuse unor analize avansate – XRD, ATR-FTIR și RES – realizate în colaborare cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor; elaborarea unui protocol standard de evaluare a stării de conservare și sesiuni de instruire teoretică și practică pentru conservatorii din muzeele partenere; expoziția foto-documentară „Terapia hârtiei: de la degradare la renaștere”, itinerantă în toate cele cinci muzee (octombrie–noiembrie 2026), însoțită de atelierele educaționale „Călătorie într-o foaie de hârtie” și „Viața unei pagini de carte”; digitizarea documentelor selectate și integrarea lor într-o bază de date interoperabilă, cu secțiuni dedicate pe site-urile tuturor muzeelor partenere; publicarea volumului „Conservarea suportului papetar: bune practici și recomandări” și a catalogului expoziției.
Partenerii proiectului
Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov, în calitate de lider de proiect, implementează inițiativa împreună cu Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni (Sfântu Gheorghe), Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” (Făgăraș), Muzeul Național Bran și Muzeul Municipal Câmpulung.
Se estimează că aproximativ 1.000 de vizitatori vor participa la expoziție și 250 de elevi vor lua parte la atelierele educaționale. Informații actualizate despre proiect vor fi
Sursa: TRANSILVANIA

Articolul Fonduri de 246.877 de lei pentru protejarea patrimoniului documentar. Muzeul „Casa Mureșenilor” lansează un proiect ambițios apare prima dată în Ziarul Metropolitan Brasov.
