Este Viktor Orbán atât omul Coreei de Nord, cât și al celei de Sud în Europa?
Două evenimente de pe agenda primului ministru Ilie Bolojan din ultimele două săptămâni au reușit să inflameze mass-media și să atragă interesul populației.
Voi începe cu cel de-al doilea eveniment, în ordine cronologică, și anume explozia din incinta blocului din Rahova, București (zona Calea Rahovei / strada Vicina), care a avut loc în dimineața zilei de 17 octombrie 2025. În cursul aceleiași zile, mai exact înainte de ora 14.00, premierul Ilie Bolojan declara că blocul nu va mai putea fi reabilitat și trebuie demolat, estimările oficiale fiind că structura a fost afectată ireversibil, iar demolarea este singura soluție sigură.
O săptămână mai târziu, în data de 23.10.2025, primarul interimar al Bucureștiului, Stelian Bujduveanu, a declarat, după o discuție cu premierul Ilie Bolojan și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, că actul normativ privind blocul din Calea Rahovei, grav avariat de explozia de la sfârșitul săptămânii trecute, va permite Primăriei București să decidă reconstrucția imobilelor aflate în astfel de situații, acestea urmând să rămână în proprietatea persoanelor afectate.
În alte cuvinte, în varianta premierului Bolojan, obiectul dreptului de proprietate al locatarilor sinistrați – adică locuințele – ar fi dispărut, aceștia putând fi lăsați pe drumuri, reconstruindu-se în locul acestuia alte apartamente, fără obligații față de proprietarii anteriori.
Și acum, haideți să dăm filmul evenimentelor în urmă cu o săptămână, când a avut loc vizita premierului ungar Viktor Orbán la Cluj, în perioada 9–10 octombrie 2025, unde Ilie Bolojan, prezent la Congresul UDMR de la Cluj, a rămas în sală în timpul intonării imnului Ținutului Secuiesc. El a stat în poziție de drepți și a explicat ulterior că, fiind oaspete, a respectat gazdele și tradițiile acestora, subliniind importanța respectului reciproc între români și maghiari. În contrast, liderul PSD, Sorin Grindeanu, invitat la același eveniment, a părăsit sala în timpul acestui moment.
Ulterior, premierul ungar a fost surprins petrecând cu un pahar în mână și cântând versurile unei piese populare maghiare care include ideea „Noi nu plecăm de aici”.
https://www.facebook.com/watch/?v=2588495264840594
Desigur, evenimentul de la Congresul UDMR de la Cluj putea fi încununarea unei suite de evenimente favorabile domnului Orbán, dintre care amintim doar intrarea băncii ungare Granit Bank pe piața din România, bancă la a cărei conducere se află ginerele premierului Viktor Orbán, domnul István Tiborcz, aflat în topul celor mai bogați unguri.
Al doilea motiv de bucurie este intrarea aceluiași István Tiborcz pe piața imobiliară din București, prin achiziționarea unei clădiri din cadrul complexului de birouri Equilibrium din București, pentru modesta sumă de 52 milioane de euro, prin metoda due diligence, de la suedezii de la Skanska.
https://economedia.ro/cum-si-a-extins-ginerele-premierului-maghiar-viktor-orban-afacerile-din-romania-istvan-tiborcz-unul-dintre-cei-mai-bogati-oameni-de-afaceri-din-ungaria-a-investit-in-imobiliare-si-in-sectorul-banc.html
Termenul due diligence se referă la un proces sistematic de investigare și verificare atentă a unei entități înainte de a încheia o afacere sau o tranzacție. Scopul acestei practici este să confirme acuratețea informațiilor prezentate și să evalueze riscurile potențiale pentru a preveni probleme financiare, legale sau de reputație. În mod tradițional, metoda due diligence este folosită în contextul fuziunilor și achizițiilor, dar este aplicată și în alte situații, cum ar fi evaluarea partenerilor sau clienților. Procesul implică analiza detaliată a datelor financiare, juridice și operaționale pentru a lua o decizie informată și a reduce riscurile implicate.
Chestiunile legate de reputația domnului Tiborcz pornesc de la prima sa afacere cu o companie specializată în licitații pentru iluminat stradal finanțate de UE. Trei ani mai târziu, agenția antifraudă a UE a susținut că tranzacțiile efectuate au fost frauduloase și a îndemnat Ungaria să ia măsuri împotriva lui Tiborcz și a unui fost asociat. Cazul a fost clasat, în timp ce guvernul ungar a trebuit să ramburseze 43,7 milioane de euro din fondurile care au fost alocate companiei.
În ciuda acestor aspecte, suedezii de la Skanska au decis să încheie afacerea cu ginerele premierului ungar, cu atât mai mult cu cât Skanska, cea mai mare firmă de construcții din lume în 2016, are o singură filială care se ocupă atât de Ungaria, cât și de România, în domeniul comercial și al construcțiilor.
În anul 2019, Skanska Ungaria vindea un imobil de lux investitorilor sud-coreeni, pe fondul unei economii ungare aflate sub comanda lui Viktor Orbán începând din 2010 și până în prezent – economie deschisă oportunităților oferite de întreprinzătorii asiatici. În 2014, ministrul Economiei, domnul Mihály Varga, afirma că Ungaria va face totul pentru a consolida legăturile sale cu Republica Coreea, mizând pe faptul că Ungaria este o poartă spre Uniunea Europeană.
Nici conducătorul nord-coreean, dictatorul Kim Jong-un, nu a pierdut prilejul de a-l lăuda pe premierul ungar la începutul lunii noiembrie 2024.
https://m.digi24.ro/stiri/externe/coreea-de-nord-il-priveste-cu-mandrie-pe-viktor-orban-kim-jong-un-lauda-amenintarile-premierului-ungar-impotriva-ue-2992543
În declarația dată de directoarea Skanska în 2019 se vede că însăși societatea Skanska își propune să aducă în regiune investitorii asiatici, afirmând că aceste investiții le depășesc pe cele germane în această zonă, portofoliul de birouri sustenabile dezvoltat de aceasta ajungând la un milion de metri pătrați în 2020.
https://agendaconstructiilor.ro/files/antreprenori-dezvoltatori/skanska-atrage-fluxuri-de-capital-strain-in-europa-centrala-si-de-est.html
https://www.business-point.ro/economie-generala/imobiliare/33866/33866.html
Pe lângă colaborarea încheiată de Skanska cu Holcim, Skanska a inițiat și organizat hackathoane proptech, precum cel din 2019 la București, pentru a sprijini dezvoltarea tehnologiilor inovatoare în domeniul imobiliar și digitalizarea sectorului. Prin aceste acțiuni, Skanska dorește să se poziționeze ca un lider în domeniul dezvoltării imobiliare sustenabile și digitalizate în regiunea Europei Centrale și de Est, incluzând România, Ungaria, Polonia și Cehia.
Technology transforms the way we showcase office spaces. Skanska Romania’s project Equilibrium can be visualized virtually | www.skanska.ro
Dat fiind interesul Skanska pentru tehnologia proptech și având în vedere scandalul care se naște în urma declarațiilor lui Ilie Bolojan referitor la demolarea blocului din Calea Rahovei, lăsând astfel locatarii fără proprietăți, am vrut să văd ce informații poate oferi tehnologia proptech în cazul în care dorești să cumperi terenul de sub un bloc. Iată răspunsul obținut:
Dacă vrei să cumperi terenul de sub un bloc, o platformă proptech îți poate oferi o serie utilă de informații și facilități. În general, astfel de platforme digitale pentru domeniul imobiliar oferă:
- Date despre proprietar și situația juridică a terenului, inclusiv detalii despre dreptul de proprietate, ipoteci și eventuale litigii.
- Informații cadastrale și topografice precise, inclusiv suprafața, limitele exacte ale terenului și eventuale servituți.
- Acces la documente esențiale, precum extrasul de carte funciară, certificate urbanistice și aprobări necesare pentru eventuale dezvoltări.
- Analize de piață și prețuri comparative pentru terenuri similare din zonă.
- Funcții digitale de comunicare directă cu proprietarii și posibilitatea de a negocia și încheia tranzacția online.
- Evaluări și rapoarte de due diligence automate pentru a verifica riscurile și pentru a optimiza procesul de achiziție.
Iată cum, începând să discutăm despre un eveniment politic care a înfierbântat inimile naționaliste de ambele tabere – română și maghiară –, s-a transformat într-un tipar de evoluție a unui sistem bancaro-imobiliar care se confruntă, la nivel internațional, cu alte grupări care îmbracă o mască politică, precum cea a Uniunii Europene sau a Statelor Unite ale Americii.
În acest caz, UDMR-ul lui Kelemen Hunor și-a pierdut funcția de reprezentare a etniei maghiare din România și a devenit o agenție imobiliară, așa cum rezultă din portalul de investigații Átlátszó Erdély (Transilvania Transparentă), care își dorește să contribuie la o comunitate maghiară transilvăneană transparentă, responsabilă și democratică, ceea ce presupune o presă independentă și critică față de putere.
Așa aflăm că, ”pe 29 ianuarie 2025, Fundația pentru Școală, înființată de UDMR pentru derularea activităților educaționale, științifice, culturale și sociale, a achiziționat firma de dezvoltare imobiliară Adalgo Mirus SRL pentru suma de 9,1 milioane de euro, al cărei sediu se află situat pe malul Canalului Morii, cu o terasă cu vedere spre Parcul Central, la o aruncătură de băț de ea aflându-se lacul, clădirea fostului cazinou și chiar primăria. Proprietatea a fost construită în anii 1930 și a fost achiziționată de actualul său proprietar, Adalgo Mirus SRL, în ianuarie 2017, pentru suma de 1,3 milioane de euro, și se va adăuga unui număr destul de mare de proprietăți ale UDMR-ului.
În această clădire a funcționat Consulatul onorific al Kazahstanului și sediile unor agenții imobiliare, iar la deschidere a participat însuși primarul Emil Boc.
Această vilă nu este singura proprietate de mare valoare deținută de Fundația pentru Școală. Fundația a primit bani din Ungaria în timpul guvernărilor de stânga pentru a construi un complex pentru tinerii profesori din Cluj-Napoca. Ulterior, sub guvernele Orbán, Fundația pentru Școală a primit o serie de subvenții de miliarde de forinți de la Fondul Bethlen Gábor din Ungaria, dintre care o parte au fost apoi investite în imobile.
Afacerile imobiliare ale Fundației pentru Școală nu au fost scutite de scandaluri. Átlátszó Erdély a dezvăluit povestea L’Alchimiste: fundația a închiriat, renovat și apoi dat mai departe un spațiu comercial de 200 m² în Palatul Jósika din piața centrală din Cluj-Napoca. Aici, soția președintelui fundației, Hajnalka Debreczeni, a deschis o cafenea. Levente Zoltán Nagy și Hajnalka Debreczeni sunt apropiați de președintele uniunii, Kelemen Hunor. Primul este șeful lui de cabinet, iar cea de-a doua era, pe atunci, ofițer de presă al lui Kelemen.”
Dedesubturile relației UDMR cu Viktor Orbán nu se opresc aici, ci merg până la Untold și echipa CFR Cluj, și nu putem să nu ne întrebăm dacă UDMR nu este cumva doar o schemă de spălare a banilor publici ai vecinilor noștri maghiari – schemă susținută prin instigarea la ură a maghiarilor din România împotriva Bucureștiului, cu ajutorul asociației FIDESZ–UDMR.
Răspunsul și noile întrebări le veți găsi în articolul integral al investigatorilor de la Transilvania Transparentă.

Analist Monica Bodnar – membru al Societatii Ziaristilor si Oamenilor de Cultura ”Cincinat Pavelescu”
Surse:
Articolul Este Viktor Orbán atât omul Coreei de Nord, cât și al celei de Sud în Europa? apare prima dată în Ziarul Metropolitan Brasov.