Radio Hit FM

From the blog

Elevii militari albaiulieni s-au întânit cu Dumitru Prunariu la AstroFest

Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a fost reprezentat la Festivalul Astrofest 2024, desfășurat la București în perioada 17-18 mai. Evenimentul a fost organizat de Asociația Science & Technoloy și revista Știință & Tehnică și a adus în fața publicului oameni de știință, cercetători, inventatori, profesori universitari și specialiști ai Armatei Române.

La standurile festivalului au avut loc expoziții demonstrative cele mai performante tehnologii, invenții, aplicații militare, observații astronomice sau ateliere pentru copii, iar academiile și colegiile naționale militare au prezentat oportunități de studiu și carieră. De asemenea, cei prezenți au avut ocazia de a-l cunoaște pe singurul cosmonaut român, Dumitru Prunariu.

Eleva caporal Felicia Pungă și elevul fruntaș David Bălălău, însoțiți de sergentul major Florin Lazăr, le-au prezentat celor interesați oferta educațională și care sunt pașii ce trebuie urmați în vederea admiterii, le-au vorbit despre activităţile zilnice ale elevilor, dar și despre activităţile extraşcolare şi extracurriculare la care participă aceștia.

Foto: MApN/ Dumitru-Dorin Prunariu

Citește și:

The post Elevii militari albaiulieni s-au întânit cu Dumitru Prunariu la AstroFest appeared first on albapesurse.