Tensiunile dintre primarul și viceprimarul municipiului Drăgășani revin în centrul atenției. După incidentul de anul trecut, când primarul l-a desemnat pe viceprimarul Ștefan Nedelcu să își desfășoare activitatea la Cimitirul Eternitatea, unde i-a amenajat un birou, conflictele dintre cei doi au fost reluate. De această dată, disputa se concentrează pe lucrările întârziate și gestionarea fondurilor publice.
Într-un clip postat pe rețelele sociale, viceprimarul acuză faptul că primarul evită să răspundă întrebărilor formulate în cadrul Consiliului Local și preferă să comunice prin intermediul platformelor online.
„Din moment ce domnul primar reacționează mai mult pe rețelele de socializare și nu oferă răspunsuri concrete în Consiliul Local, voi adresa aceleași întrebări și aici. Incompetență” – a declarat Ștefan Nedelcu.

Viceprimarul a criticat demolarea unei porțiuni din gardul stadionului, menționând că aceasta era în stare bună și nu ar fi trebuit desființată. De asemenea, el a semnalat și problemele cu starea centurii municipiului, care este plină de gropi, precum și faptul că lucrările de asfaltare pe străzile Mihail Kogălniceanu, Braniștei și din Zlătărei, deși aprobate în buget, nu au fost demarate.
Nedelcu a mai subliniat că administrația cheltuiește fonduri pe studii de fezabilitate și consultanță, în timp ce marcajele rutiere din apropierea școlilor nu au fost refăcute, iar plombările întârzie înainte de venirea sezonului rece.
„Investim bani în studii de fezabilitate și consultanță, fără a finaliza lucrările bugetate. Luni începe școala și nu s-a găsit timp pe parcursul verii pentru a refacerea marcajelor rutiere. De doi ani, votăm proiecte de buget și rectificări, dar nimic nu se schimbă. Haideți să oprim cheltuirea banului public pe studii inutile și să realizăm ceva concret pentru municipiul nostru” – a adăugat viceprimarul.
Declarațiile publice ale viceprimarului reînvie conflictul dintre cei doi lideri ai administrației locale, un conflict care a mai fost subiectul unor dispute în trecut.

Sursa: se intampla in valcea
