Radio Hit FM

From the blog

Concurență strânsă: 7 firme pe un loc eligibil în programul „Femeia Antreprenor 2024”

Înscrierea online pentru programul de finanțare „Femeia Antreprenor 2024” s-a încheiat pe 4 octombrie 2024, la ora 20:00, după o perioadă intensă de depunere a cererilor. În total, au fost primite 6.818 cereri, ceea ce înseamnă o concurență strânsă de aproximativ 7 firme pe un loc eligibil pentru ajutoarele de câte 200.000 de lei (aproximativ 40.000 EUR).

Ultima zi de înscriere a fost marcată de un interes deosebit, cu 1.079 de cereri depuse doar în ziua finală. Conform experienței anterioare, numai firmele care obțin 100 de puncte vor avea șanse reale de a accesa finanțarea.

Bugetul alocat pentru acest program este de 200 de milioane de lei, estimându-se că în jur de 1.000 de antreprenoare vor beneficia de fonduri. Finanțările vor fi acordate în funcție de punctajul obținut, iar suma maximă nerambursabilă este de 200.000 de lei per beneficiar, reprezentând până la 90% din cheltuielile eligibile ale proiectului.

Femeie antreprenor

The post Concurență strânsă: 7 firme pe un loc eligibil în programul „Femeia Antreprenor 2024” appeared first on albapesurse.