
Primăria Codlea a inițiat licitația pentru realizarea „Muzeului Basmelor Românești”, un proiect cu o valoare estimată de 8,43 milioane de lei, fără TVA, care are scopul de a transforma orașul într-o nouă atracție turistică pentru familii și copii. Conform anunțului publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), investiția urmărește amenajarea unui parc tematic în aer liber, unde vizitatorii vor putea explora universul celor mai cunoscute basme și legende românești. Proiectul prevede construcția unor obiective precum Castelul, Turnul Prințesei, Casa Vrăjitoarei, Casa Zmeului, Peștera, Fântâna Vieții, Livada Fermecată, Dumbrava Fermecată, precum și un amfiteatru pentru spectacole inspirate din poveștile populare. Valoarea totală estimată a contractului se ridică la 8.436.045,63 lei fără TVA, iar firmele interesate sunt invitate să depună oferte până la 12 august 2026, ora 15:00. Contractul se referă exclusiv la execuția lucrărilor, iar constructorul selectat va trebui să demonstreze experiență în proiecte similare. Conform documentației de atribuire, noul parc tematic va fi proiectat ca un traseu interactiv, cu decoruri și scene inspirate din basmele românești, care vor putea găzdui reprezentații teatrale și activități educative. Scenariile vor putea fi schimbate periodic, astfel încât obiectivul să ofere motive pentru vizite repetate.
Aceasta postare Codlea investește peste 8,4 milioane de lei în „Muzeul Basmelor Românești”. Se caută constructor pentru un parc tematic de excepție apare prima data pe Transilvania 365.
Sursa: TRANSILVANIA
Articolul Codlea investește peste 8,4 milioane de lei în „Muzeul Basmelor Românești”. Se caută constructor pentru un parc tematic de excepție apare prima dată în Ziarul Metropolitan Brasov.