Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a predat în luna iulie 2024 documentația tehnică pentru sensul giratoriu suspendat de la Predeal, situat pe DN 1, în zona Valea Prahovei.
Acest proiect vizează fluidizarea traficului la intersecția DN 1 cu DN 73A.
Autorizația de construire a fost emisă în iunie, iar durata estimată a lucrărilor este de 30 de luni. Deși CNAIR estima în martie că licitația va fi lansată în primăvara anului 2024, aceasta nu a avut loc încă.
Proiectul prevede construirea unui sens giratoriu suspendat, cu patru accese, amplasat deasupra intersecției existente.
Structura va fi circulară, cu șase pile dispuse radial și tabliere cu structură mixtă oțel-beton. Sensul giratoriu va avea două benzi de circulație, iar raza externă va fi de 35 de metri.
Valoarea totală a investiției este de aproximativ 132,5 milioane de lei.
Sursa foto: Facebook | Primăria Orașului Predeal
The post CNAIR a predat documentația tehnică pentru sensul giratoriu suspendat de la Predeal first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.