Un film care explorează originile rrome ale legendarului actor Charlie Chaplin, intitulat „Chaplin. Spirit of the Tramp”, regizat de nepoata sa, Carmen Chaplin, va fi prezentat miercuri la Festivalul de Film de la San Sebastian (20-28 septembrie), potrivit agenției EFE.
Documentarul pornește de la descoperirea unei scrisori în care se susține că Chaplin s-a născut într-o tabără rromă de la periferia orașului Birmingham, și nu la Londra, cum se credea inițial.
Carmen Chaplin dezvăluie că bunicul său, care nu avea certificat de naștere, era de origine rromă în proporție de un sfert, nu doar o optime, așa cum i-a mărturisit fiicei sale, Geraldine. Tatăl regizoarei, Michael Chaplin, a fost profund atras de cultura rromă, iar scrisoarea a declanșat dorința sa de a explora această moștenire, devenind și sursa de inspirație pentru film.
Documentarul, o coproducție între Spania, Franța, Marea Britanie și Țările de Jos, include contribuții din partea lui Johnny Depp, Emir Kusturica și artiști rromi precum Lita Cabellut și Farruquito, și celebrează legătura culturală rromă din viața și opera lui Charlie Chaplin.
The post „Chaplin. Spirit of the Tramp” – Documentarul care dezvăluie originile rrome ale marelui Charlie Chaplin appeared first on albapesurse.