Județul Brașov este din nou sub incidența avertizării de Cod Galben de caniculă, iar temperaturile ridicate îi determină pe reprezentanții ISU Brașov să revină cu sfaturi pentru locuitori. Pompierii le sugerează brașovenilor să se hidrateze frecvent, să evite expunerea îndelungată la soare în orele critice și să poarte îmbrăcăminte lejeră, de culoare deschisă. O atenție sporită trebuie acordată persoanelor vulnerabile, cum ar fi vârstnicii, copiii, persoanele cu afecțiuni cronice și cei care locuiesc singuri.

ISU Brașov face un apel către brașoveni să nu uite de cei care ar putea avea nevoie de sprijin. „Un apel telefonic nu costă nimic, dar poate avea o valoare imensă”, transmit pompierii, recomandând să fie verificați vârstnicii, rudele și vecinii care locuiesc singuri. Un avertisment important se referă la autoturisme. „Nu lăsați niciodată copii sau animale în mașină!”, subliniază ISU Brașov, atrăgând atenția că temperatura din interiorul unei mașini expuse la soare poate crește rapid, punând viețile în pericol.

Canicula amplifică și riscul izbucnirii incendiilor. Pompierii recomandă evitarea utilizării focului deschis în zonele cu vegetație uscată și atrag atenția asupra pericolului generat de mucurile de țigară aruncate neglijent.

Publicitate

Această postare Brașovul înfruntă din nou Codul Galben de caniculă. ISU avertizează: „Nu lăsați niciodată copii sau animale în mașină!” apare prima dată pe Transilvania 365.

Sursa: TRANSILVANIA

Articolul Brașovul înfruntă din nou Codul Galben de caniculă. ISU avertizează: „Nu lăsați niciodată copii sau animale în mașină!” apare prima dată în Ziarul Metropolitan Brasov.