În cursul zilei de 6 august 2024, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de trei bărbați care sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. (foto: arhivă)
În dimineața zilei de 6 august 2024, în jurul orei 05.00, polițiștii au fost sesizați, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că pe strada Clujului din municipiul Blaj are loc un scandal.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că trei bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 38 de ani, din municipiul Sebeș, respectiv municipiul Blaj, în urma unui conflict spontan și pe fondul consumului de alcool, s-au luat la bătaie.
Persoanele implicate nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
The post Blaj: Trei tineri au fost reținuți după un scandal petrecut în zorii zilei appeared first on albapesurse.