
Un bărbat de 28 de ani din Părău a fost arestat pentru 30 de zile după o serie de infracțiuni comise în noaptea de 17 spre 18 septembrie. Acesta a condus sub influența alcoolului în municipiul Făgăraș, unde a furat benzină, băuturi alcoolice și țigări, amenințând un angajat al unei stații de carburant.
În prima fază, bărbatul a sustras o sticlă de băuturi alcoolice dintr-o stație de carburant din Făgăraș. Când angajatul i-a cerut să plătească, acesta l-a amenințat cu violență și a părăsit magazinul fără să achite.
Ulterior, individul a intrat într-un alt magazin din Făgăraș, de unde a furat aproximativ 40 de pachete de țigări. A continuat să alimenteze cu carburant la o altă stație peco și a cerut 10 pachete de țigări, plecând fără să plătească.

Poliția a fost alertată și bărbatul a fost identificat de jandarmi într-o zonă periferică a municipiului Făgăraș. Testele toxicologice au arătat o alcoolemie de 1,12 g/l alcool pur în sânge.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov. Judecătoria Făgăraș a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă pentru infracțiuni de conducere sub influența alcoolului, tâlhărie calificată și furt calificat, sub coordonarea procurorului de caz, pentru a stabili toate detaliile activităților infracționale.
Sursa: BIZ

Articolul Bărbat arestat după furturi și amenințări la Făgăraș apare prima dată în Ziarul Metropolitan Brasov.
