Radio Hit FM

From the blog

Atenție șoferi! Restricții de circulație pe autostrăzile din România pentru lucrări de întreținere

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că astăzi, 22 octombrie, circulația rutieră va fi restricționată pe mai multe tronsoane de autostrăzi din țară, din cauza lucrărilor de reparații.

Pe autostrada A1, sensul Pitești-București, la kilometrul 106, în zona municipiului Pitești, traficul va fi restricționat pe prima bandă în intervalul orar 09:00 – 16:00, pentru efectuarea reparațiilor asfaltice.

Pe autostrada A2, în direcția București-Constanța, la kilometrul 180, în localitatea Peștera, circulația va fi restricționată pe a doua bandă, iar pe prima bandă se va impune o limită de viteză de 60 km/h, pentru înlocuirea parapetului metalic.

Pe autostrada A3 Turda-Borș, între kilometrii 34+500 metri și 35+534 metri, sensul către Târgu-Mureș, în zona localității Chețani, traficul va fi restricționat pe prima bandă și banda de urgență între orele 09:00 și 13:00. Ulterior, între orele 13:00 și 18:00, restricțiile se vor aplica pe cea de-a doua bandă, tot pentru reparații asfaltice.

De asemenea, pe aceeași autostradă A3, între kilometrii 30 și 31, în zona Luduș, circulația pe sensul către Câmpia Turzii va fi restricționată pe prima bandă și banda de urgență, în intervalul 09:00 – 18:00, pentru lucrări de întreținere a rosturilor de dilatare ale viaductului.

Poliția recomandă conducătorilor auto să circule cu atenție sporită și să respecte semnificația indicatoarelor de trafic.

Sursa foto: captură foto Youtube | Infrastructură România

The post Atenție șoferi! Restricții de circulație pe autostrăzile din România pentru lucrări de întreținere first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.