Radio Hit FM

From the blog

Aproape 800 de cazuri noi de rujeolă în ultima săptămână, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică!

În ultima săptămână, au fost raportate aproape 800 de cazuri noi de rujeolă la nivel național, conform datelor furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Printre victime se numără și un băiețel de un an și jumătate din Constanța, care a decedat în ciuda faptului că fusese vaccinat cu prima doză la vârsta de un an.

Județul Brașov ocupă primul loc în ceea ce privește numărul de îmbolnăviri, cu peste 2.000 de cazuri și cea mai mare incidență, de aproximativ 370 de cazuri la suta de mii de locuitori. Pe următoarele locuri în clasament, după incidență, se situează județele Alba, Mureș și Covasna, cu 250-230 de cazuri la suta de mii de locuitori.

În județul Brașov sunt active în prezent două focare de rujeolă, care afectează sute de persoane. Acoperirea vaccinală este extrem de scăzută, a declarat Diana Pop Goșman, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Brașov, pentru Radio Tg.Mureș.

„În acest moment, avem două focare de rujeolă în județul Brașov, în localitățile Săcele și Ucea. În Săcele, vorbim de aproximativ 250 de persoane iar în comuna Ucea de 30 de persoane. Sunt persoane cu vârste cuprinse între 3 luni și 46 de ani, majoritatea copii, dar sunt persoane nevaccinate în proporție de 90%. În principiu, este vorba de comunități defavorizate. Deși se fac periodic campanii de vaccinare, există o reticență la vaccin. Vorbim, de asemenea, și de o lipsă a educației sanitare în aceste zone. În anul 2023, acoperirea vaccinală în județul Brașov a fost de doar 56%.”

The post Aproape 800 de cazuri noi de rujeolă în ultima săptămână, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică! first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.