Radio Hit FM

From the blog

Antreprenorul brașovean Simon Maurer a fost numit consul onorific al Republicii Filipine în România

Într-o mișcare remarcabilă pentru relațiile diplomatice dintre România și Republica Filipine, antreprenorul brașovean Simon Maurer a fost numit consul onorific al Republicii Filipine în România. Noul consulat va avea sediul în biroul antreprenorului din complexul Avantgarden3 din Brașov.

Un consul este definit ca fiind un reprezentant oficial al guvernului, un membru al unui corp diplomatic de elită care reprezintă o țară pe teritoriul suveran al unei alte țări. Diferența dintre un consul și un ambasador constă în faptul că acesta din urmă îl reprezintă efectiv pe șeful de stat al țării sale într-o ambasadă situată, de obicei, în capitala țării în care este trimis în misiune, în timp ce consulul poate fi stabilit în orice oraș și poate conduce un consulat oficial.

Consulul onorific Simon Maurer poate exercita funcţiile consulare numai după primirea exequaturului de la autorităţile statului de reşedinţă, în afară de situaţiile când acestea îl admit cu titlu provizoriu. Șefii oficiilor consulare onorifice urmează ca rang șefilor oficiilor consulare de carieră. Ordinea de precădere a șefilor de oficii consulare onorifice se stabilește în funcție de data emiterii exequaturului.

The post Antreprenorul brașovean Simon Maurer a fost numit consul onorific al Republicii Filipine în România first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.