În perioada 18-19 mai, polițiștii brașoveni au desfășurat o amplă acțiune de control pe raza municipiului Brașov, în cadrul căreia au legitimat 220 de persoane și au verificat aproximativ 135 de autovehicule. În urma acestei acțiuni, au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 19.420 de lei.
Acțiunea a fost organizată de Poliția Municipiului Brașov, în colaborare cu Secțiile 1-5 de Poliție, Biroul de Investigații Criminale și Biroul Rutier. De asemenea, la acțiune au participat și echipe din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, Grupării Mobile de Jandarmi Brașov și Poliției Locale Brașov.
Scopul principal al acestei acțiuni a fost prevenirea și combaterea faptelor antisociale, asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și respectarea normelor rutiere de către conducătorii auto.
Polițiștii brașoveni vor continua astfel de acțiuni și în perioada următoare, pentru a asigura un grad ridicat de siguranță cetățenilor și pentru a descuraja comportamentele care contravin legii.
The post Amenzi în week-end de aproape 20.000 de lei: Polițiștii brașoveni au legitimat 220 de persoane și au verificat 135 de mașini first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.