Radio Hit FM Stiri Alba Amenzi de peste 32.000 de lei de polițiștii din Alba într-o acțiune în sistem integrat

Amenzi de peste 32.000 de lei de polițiștii din Alba într-o acțiune în sistem integrat

Amenzi de peste 32.000 de lei de polițiștii din Alba într-o acțiune în sistem integrat post thumbnail image
judet

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 326 de verificări de persoane și 252 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

De asemenea, au fost constatate 84 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 32.670 de lei.

În plus, au fost efectuate 72 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe și au fost constatate 12 infracțiuni. Au fost reținute 11 permise de conducere și au fost retrase șapte certificate de înmatriculare.

The post Amenzi de peste 32.000 de lei de polițiștii din Alba într-o acțiune în sistem integrat appeared first on albapesurse.

Related Post

Deputatul PNL Florin Roman: Românii au dat o lecție de civilizație și dragoste pentru fotbal, întregii EuropeDeputatul PNL Florin Roman: Românii au dat o lecție de civilizație și dragoste pentru fotbal, întregii Europe

Am fost suporter al echipei naționale a României la două cupe mondiale și trei europene. Am trăit din tribună victoriile uriașe ale “Generației de aur” și acum ale “Generației de

Mesaje