Dimineața zilei de 24 septembrie a fost marcată de tensiune la frontiera de est a României, pe fondul atacurilor asupra Ucrainei. Ministerul Apărării Naționale (MApN) a confirmat că o dronă a intrat în spațiul aerian românesc prin nordul județului Botoșani. Populația din Botoșani și Suceava a fost avertizată prin sistemul RO-Alert, iar două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol.
În același timp, patru incursiuni neautorizate ale dronelor au fost raportate în Republica Moldova, determinând închiderea temporară a spațiului aerian din nordul țării. O dronă s-a prăbușit lângă o fermă din Cernița, raionul Florești, fără a provoca victime sau pagube materiale. Poliția investighează circumstanțele incidentului.
În Republica Moldova, poliția verifică informațiile privind două explozii auzite în nordul țării, una dintre acestea fiind raportată în Camenca, iar alta în apropierea localității Cernița. Autoritățile efectuează verificări pentru a localiza eventualele obiecte și a stabili circumstanțele exacte ale incidentelor.

O deflagrație puternică a fost semnalată și la Șoldănești, între satele Vadul Rașcov și Socola, însă informația nu a fost confirmată oficial. În județul Suceava, drona detectată de MApN s-a prăbușit lângă Solca, fără a provoca victime sau daune.
Alerta s-a extins de la Delta Dunării până în nordul Moldovei. În cursul nopții, locuitorii din nordul județului Tulcea au primit alerte după detectarea unor ținte aeriene pe teritoriul Ucrainei, în apropiere de Chilia Veche. Două aeronave F-18 spaniole au fost ridicate de la Baza Mihail Kogălniceanu, dar nu au fost constatate pătrunderi în spațiul aerian național.
Sursa: Social
