
Un carambol s-a produs în această după-amiază pe Calea Făgărașului din Brașov, pe sensul de mers dinspre Stadionul Municipal spre Complexul Bartolomeu. Incidentul a implicat patru mașini, care au intrat în coliziune față-spate.
Accidentul a fost cauzat de o frânare bruscă a unui autoturism înmatriculat în Covasna. În urma impactului, două dintre vehicule au suferit avarii serioase.
La fața locului au intervenit un echipaj de descarcerare și două ambulanțe pentru a acorda primul ajutor medical, având în vedere violența impactului.

Traficul se desfășoară cu dificultate pe o singură bandă, ceea ce a dus la o aglomerație mai mare decât de obicei în zonă, mai ales la această oră când se formează coloane de mașini.
Sursa: BIZ
Articolul Accident în lanț pe Calea Făgărașului din Brașov apare prima dată în Ziarul Metropolitan Brasov.
